Rusia, Belarus şi Kazahstan vor folosi, de la 1 ianuarie 2010, tarife vamale comune, acesta fiind primul pas în constituirea unei Uniuni economice potrivit agenţiei RIA Novosti.

Preşedinţii celor trei ţări au semnat,anul trecut, un acord privind constituirea unei Uniuni vamale care va avea scopul de a deschide calea spre un spaţiu economic unic pentru cele trei ţări, potrivit sursei citate.

„Scopul nostru final este de a crea un spaţiu economic unic, Uniunea vamală fiind un pas major pentru atingerea acestui obiectiv”, declara cu ocazia semnării acordului preşedintele din Belarus, Alexandr Lukaşenko.

La rândul său, preşedintele Rusiei, Alexandr Medvedev, declara că “şi alte ţări ex-sovietice sunt bine-venite să se alăture acestui proiect”.

Uniunea vamală va deveni efectivă începând cu data de 1 iulie 2010, în timp ce Uniunea economică va intra în vigoare din 1 ianuarie 2012.

Se estimează că Uniunea vamală va aduce Rusiei venituri suplimentare de 400 miliarde $ în timp ce Belarus şi Kazahstan vor avea un beneficiu de câte 16 miliarde dolari , PIB-ul agregat al celor trei ţări fiind de aproximativ 2000 de miliarde de dolari.

SURSA: RIA Novosti