Rovana Plumb a semnat un contract de finanţare de 18 milioane de euro
Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, a semnat un contract de finanţare în valoare de 18 milioane de euro pentru managementul deşeurilor în judeţul Constanţa, acesta fiind un proiect fazat, conform unui comunicat de presă al instituţiei remis, luni, AGERPRES.
Proiectul "Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Constanţa' este finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020 şi vizează continuarea lucrărilor începute prin POS Mediu 2007-2013.
"Finalizarea investiţiilor va conduce la dezvoltarea infrastructurii în judeţul Constanţa, care înseamnă inclusiv închiderea depozitelor neconforme, un lucru pe care ţara noastră şi l-a asumat prin Tratatul de Aderare în domeniul managementului deşeurilor", se arată în document.
Scopul proiectului este de a construi două staţii de tratare mecano-biologică în localităţile Tortoman şi Ovidiu şi construcţia unei staţii de sortare în localitatea Ovidiu, care va permite o capacitate suplimentară de reciclare pentru deşeuri solide de 178.000 tone/an
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





