Verificarea prin eDAC, valabilă de la 31 martie

Ministerul Afacerilor Externe a raportat că în ultimele 24 de ore au fost efectuate peste 25.900 de verificări în aplicația eDAC.

În urma acestor verificări au fost returnate 16 alerte:

  • doua au fost referitoare la persoane dispărute
  • două la persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară
  • trei referitoare la obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

„În ultimele 24 de ore, în aplicaţia eDAC au fost efectuate 25.960 de verificări, fiind returnate 16 alerte, dintre care două referitoare la persoane dispărute, două la persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi trei referitoare la obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor penale”, precizează MAI.

În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane care au intrat în țara noastră. Dintre aceștia au fost 7.359 de cetățeni ucraineni.

Începând cu 31 martie 2024, polițiștii de frontieră din aeroporturi și porturi maritime nu mai efectuează controlul de frontieră pentru călătorii Schengen. Acest lucru implică absența unei evidențe a acestor pasageri.

Luminița Odobescu, MAE
SURSA FOTO: Dreamstime

Aplicația eDAC, operațională de la finalul lunii martie

Din data de 31 martie, odată cu aderarea României la spațiul Schengen, a fost introdus în funcțiune un sistem nou de verificare a documentelor de identitate.

Platforma eDAC este utilizată de către instituțiile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne:

  • poliție
  • jandarmerie
  • poliția de frontieră
  • imigrări

Ea este folosită pentru confirmarea identității individului și pentru verificarea oricăror mențiuni asociate acesteia.

Aplicația nouă va fi utilizată pe dispozitive mobile precum:

  • tablete
  • telefoane

Aceasta va fi folosită în activitățile zilnice, cât și în punctele de acces din instituții și la ghișeele deschise publicului.

Prin intermediul aplicației, documentul prezentat de către persoana supusă verificării va fi scanat. Datele vor fi comparate cu cele existente în bazele de date.

În cazul în care persoana este căutată sau are vreo interdicție, informațiile relevante vor fi afișate imediat.

De asemenea, în cadrul aplicației va fi prezentată fotografia persoanei pentru a permite o comparație cu cea a individului supus verificării.

Aplicația îmbunătățește viteza și eficiența, reducând timpul necesar pentru verificarea persoanelor.