Cum va fi vremea în noaptea de Înviere și în prima zi de Paște

Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a adus vești bune pentru românii creștini ortodocși care sărbătoresc Paștele. Într-o intervenție în direct la Antena 3 CNN, ea a declarat că ne putem aștepta la un cer senin în această noapte, în noaptea de Înviere, iar mâine, în prima zi de Paște, vremea va fi frumoasă.

Elena Mateescu a declarat că se așteaptă la un cer senin pe parcursul nopții următoare, cu temperaturi minime pozitive în întreaga țară, cuprinse între 3 și 13 grade Celsius, cele mai ridicate valori fiind în special în partea de vest a țării. Există posibilitatea ca temperaturile să scadă cu 1-2 grade în zonele depresionare din estul Transilvaniei, iar în București se prognozează o temperatură minimă de 9-10 grade Celsius.

Ea a adăugat că există o probabilitate redusă de precipitații, ceea ce permite credincioșilor să meargă să ia lumină în această noapte.

„Vom vorbi de un cer senin pe parcursul nopții care urmează cu temperaturi minime pozitive în toată țara și cu valori încadrate între 3 și 13 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în special în partea de vest a țării, posibil mai coborâte cu 1-2 grade în zonele depresionare din estul Transilvaniei, iar în Capitală o minimă de 9-10 grade Celsius.

Putem să mergem să luăm lumină pentru că avem o probabilitate redusă de precipitații”, a spus Elena Mateescu.

Se va încălzi în toată țara

Directorul ANM a menționat că în ziua următoare se așteaptă o vreme frumoasă, cu temperaturi maxime în general cuprinse între 20 și 26 de grade Celsius, valori mai scăzute pe litoral, între 16 și 19 grade Celsius. Există posibilitatea de precipitații locale în jumătatea de vest a țării.

Pentru a doua și a treia zi de sărbători, vremea va fi în încălzire. Luni și mai ales marți, temperaturile maxime vor ajunge la 20 până la 28 de grade Celsius, posibil 29 de grade Celsius în toate zonele extracarpatice.

„Mâine va fi o vreme frumoasă. Maximele se vor situa în general între 20 și 26 de grade, mai scăzute pe litoral 16-19 grade. Vorbim de o probabilitate de a avea la nivel local în jumătatea de vest a țării intervale cu precipitații.

A doua și a treia zi de sărbători, vremea va fi în încălzire. Luni și mai ales marți vorbim de maxime la scara întregii țări de 20 până la 28, posibil 29 de grade Celsius în toate zonele extracarpatice”, a precizat directorul ANM.