România va apăra suveranitatea Republicii Moldova. Ciolacu: Nu vom avea liniște până când nu se va vinde de boala rusească

România va apăra suveranitatea Republicii Moldova. Ciolacu: Nu vom avea liniște până când nu se va vinde de boala rusească

Sursă: Facebook, Marcel Ciolacu

Publicat de Corina Chiriac la 27 martie 2023, 19:20

Președintele Partidului Social-Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a declarat, în cursul zilei de luni, 27 aprilie, că România va apăra mereu suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova.

În cadrul vizitei sale în Republica Moldova, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a declarat că România va apăra suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și că factorii de decizie de la București nu se vor opri până când țara nu se va vindeca de „boala rusească”.

El a făcut această declarație în cadrul ceremoniei de dezvelire a busturilor lui Alexandru Marghiloman și Ion Inculeț în Parcul „Sfatul Țării”, care marchează 105 ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Președintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, s-a referit la cuvintele lui Marghiloman din timpul Unirii din 1918 și a subliniat că datoria României este de a apăra independența și nedespărțirea Republicii Moldova.

România, acolo unde o cheamă datoria și vocea sângelui

Evenimentul are loc în contextul împlinirii a 105 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Alexandru Marghiloman a fost premierul României în perioada Unirii de la 27 martie 1918, în timp ce Ion Inculeţ deţinea funcţia de preşedinte al Sfatului Ţării de la Chişinău.

„Pe 27 martie 1918, în Sfatul Ţării de la Chişinău, Alexandru Marghiloman spunea aşa: Atunci când s-a ivit pericolul care va ameninţa integritatea, România înrudită s-a grăbit cu ajutorul ca să garanteze independenţa şi nedespărţirea acestei ţări. Astăzi, după 105 ani, suntem aici şi îmi permiteţi să vă spun clar şi răspicat că nimic nu s-a schimbat.

România va fi acolo unde o cheamă datoria şi vocea sângelui. România va apăra suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Toţi decidenţii de la Bucureşti, eu personal, nu vom avea linişte până când trupul acestei ţări nu se va vindeca definitiv de boala rusească şi mă bucur să văd că Republica Moldova face în fiecare zi şi ceas de ceas paşi hotărâţi şi fermi în direcţia României, adică în direcţia spaţiului de civilizaţie şi securitate occidentală”, a afirmat președintele Partidului Social Democrat Marcel Ciolacu.

De asemenea, social-democratul s-a referit la întâlnirea cu Înaltpreasfinția Sa Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, și la vizita președintelui Senatului, Alina Gorghiu, în Republica Moldova. Alina Gorghiu va asista la un concert-spectacol și se va întâlni cu președintele Parlamentului moldovean, Igor Grosu.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.