Importurile din afara Uniunii au totalizat, în perioada ianuarie-martie 2011, 416 miliarde de euro, cu 25% mai mult decât în perioada corespondentă a lui 2010.

În același timp, statele UE au efectuat schimburi intra-comunitare de mărfuri în valoare de 700 de miliarde de euro (+17% față de primele trei luni ale anului precedent).

Cele mai impresionante evoluții la nivelul exporturilor extra-comunitare au fost pe destinația Turcia (+47% în ianuarie-februarie 2011 față de primele două luni ale lui 2010), Rusia (+46%), China (+33%) și Coreea de Sud (+31%).

În ceea ce privește importurile, cel mai mult au crescut cele din Brazilia (+41% în ianuarie-februarie 2011 față de perioada similară a lui 2010), Rusia (+33%), Norvegia (+30%) și Turcia (+28%).

UE a înregistrat un deficit comercial mult mai mare în ceea ce privește energia (-61 miliarde de euro în primele două luni ale anului, comparativ cu -44,4 miliarde de euro în ianuarie-februarie 2010), însă a înregistrat și o creștere semnificativă a excedentului pe partea de bunuri manufacturate (+27,1 miliarde de euro, față de +17,4 miliarde).

Cele mai mari excedente comerciale le-au înregistrat, în primele două luni ale anului, Germania (+21,9 miliarde de euro), Olanda (+7,5 miliarde de euro) și Irlanda (+6 miliarde de euro). Cele mai mari deficite au fost raportate de Marea Britanie (-18,4 miliarde de euro), Franța (-15,9 miliarde), Italia (-10,2 miliarde) și Spania (-8,1 miliarde de euro).

România a avut, în primele două luni, un deficit comercial de 582 de milioane de euro. La nivelul primului trimestru, țara noastră a exportat în afara spațiului comunitar mărfuri în valoare de trei miliarde de euro (circa 0,8% din totalul exporturilor UE) și a importat de acolo produse în valoare de 3,6 miliarde de euro (tot aproximativ 0,8% din total).