România primește 1,8 milioane de euro pentru trei proiecte pilot dedicate tinerilor și antreprenoriatului
Sursă: Dreamstime
Social-democratul Victor Negrescu anunță că a obținut 1,8 milioane de euro pentru trei proiecte pilot dedicate tinerilor, copiilor, egalității de șanse și antreprenoriatului, în contextul în care Comisia pentru Bugete a Parlamentului European a votat ieri bugetul european pentru anul 2023.
Europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu a obținut 1,8 milioane de euro pentru proiectele sale pilot dedicate tinerilor, copiilor, egalității de șanse și antreprenoriatului.
Noi inițiative dedicate tinerilor, copiilor, egalității de șanse și antreprenoriatului
„Împreună cu colegii mei din Parlamentul European am venit cu noi inițiative dedicate, de această dată, tinerilor, copiilor, egalității de șanse și antreprenoriatului și am convins Comisia Europeană să le sprijine cu fonduri consistente. Primul proiect îi are în vedere pe tinerii antreprenori pentru care vrem să instituim un program de formare, dezvoltare și acces la investiții printr-o platformă dedicată. Într-un context economic dificil este central să îi sprijinim pe antreprenorii la început de drum”, afirmă Victor Negrescu.
El precizează că al doilea proiect se referă la un sistem de cooperare transfrontalieră pentru căutarea, găsirea și protecția copiilor ucraineni dispăruți în timpul războiului.
„Acest subiect este important pentru România care găzduiește în prezent zeci de mii de copii ucraineni. Cel de-al treilea proiect cuprinde măsuri destinate facilitării egalității de șanse în antreprenoriatul european. Doar prin deschiderea accesului la activități economice putem dezvolta Uniunea Europeană. Sunt bucuros că astfel reușim să avem un impact concret, generând acțiuni care ajută la identificarea unor soluții pentru domenii de acțiune neacoperite până în prezent de programele europene” a adăugat eurodeputatul PSD.
Comisia pentru Bugete a Parlamentului European a votat, luni seară, cu majoritate de voturi, proiectul bugetului european pentru anul 2023.
Gabriela Firea, detalii despre programele „Student Invest” și „Family Start”
Pe de altă parte, ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat luni că a fost publicat regulamentul programelor „Student Invest” și „Family Start”, pentru tineri și familii. Prin aceste programe vor putea fi accesate credite garantate de stat și cu dobânzi subvenționate.
Programele de sprijin pentru tineri și familii sunt derulate împreună cu Fondul Român de Contragarantare. Din acest moment, băncile se vor putea înscrie în program, iar tinerii sunt așteptați să acceseze aceste credite.
Credite garantate de stat și cu dobânzi subvenționate
Prin programele „Student lnvest” şi „Family Start” vor putea fi accesa credite garantate de stat în proporție de 80% și cu dobânzi subvenționate. Tinerii vor achita la final tot atât cât au împrumutat. În plus, sumele vor putea fi rambursate în maximum 10 ani.
Fiecare student poate obține un credit de până la 50.000 de lei pentru plata taxelor școlare, a chiriei pe durata studiilor sau pentru achiziția de cărți.
În programul „Family Start”, suma maximă care poate fi împrumutată este de 75.000 de lei și poate fi folosită pentru evenimentele importante ale unei familii, cum ar fi nunta sau botezul unui nou-născut, educația și creșterea copiilor sau chiar achitarea avansului pentru o mașină de familie, cu 7 locuri.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





