Românii au intrat în alertă după ce medicii trag semnal de alarmă asupra unei boli extrem de răspândite: gripa. Pe acest subiect a oferit detalii preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila. El a avertizat că numărul îmbolnăvirilor de gripă va fi mai mare în acest an. Potrivit specialiștilor, chiar dacă numărul celor care s-au vaccinata crescut simțitor, nu este suficient pentru acoperirea țintei recomandate de Organizația Mondială a Sănătății.

În acest an, încă de la începutul sezonului, toate tulpinile de virus gripal, atât de tip A, cât și de tip B au fost izolate iar această circulație simultană a tuturor tipurilor de virus gripal ar putea să facă un sezon ceva mai dificil, cu număr mai mare de îmbolnăvire, într-un interval de timp relativ scurt”, a spus Alexandru Rafila, în exclusivitate pentru DC News.

Cum se poate preveni

El a explicat că vaccinarea rămâne singura metodă de prevenire specifică gripei alături de măsuri de generare legate de igienă, de spălatul pe mâini, de evitarea participării la manifestări cu un număr foarte mare de persoane și a protecției individuale cu o mască, atunci când intrăm în contact cu o unitate de persoane vulnerabile, precum spitalele sau alte insituții”, a completat.

Când și cum ne vaccinăm

El a explicat că Ministerul Sănătății a achiziționat 1,5 milioane de doze de vaccin. Până la sfârșitul anului 2019 se administraseră cca. 1,4 milioane de doze și la ele se adaugă bineînțeles cele care au fost achiziționate direct din farmaciile cu circuit deschis.

„E o creștere față de anul precedent, dar încă nu suficientă și trebuie să ne gândim la o modalitate astfel încât tot mai multă lume să aibă acces la vaccinare, încât toate categoriile la risc, inclusiv copiii și toate persoanele cu vârsta de peste 65 de ani să poate să fie vaccinate în viitor, eventual printr-un mecanism de compensare a vaccinurilor, ceea ce este practic implementat în toate țările din Uniunea Europeană”, a mai spus el.

El a arătat că în acest an lumea a vrut să se vaccineze. „Vaccinul este unul ușor de tolerat. În acest an există chiar și varianta pentru copii și adolescenți a vaccinului cu administrare intranazală și reacțiile adverse sunt extrem de limitate. Sigur că dacă după administrarea de vaccin ai o viroză respiratorie, asta nu înseamnă că ea a fost produsă de vaccin, ci că te aflai în perioada de incubație a bolii, atunci când s-a administrat vaccinul”, a adăugat Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila.

Când e vârful sezonului de îmbolnăviri

El spune că vârful sezonului de îmbolnăviri va fi, ca în fiecare an, sfârșitul lunii ianuarie – începutul lunii februarie. Cu toate acestea, în acest an numărul de îmbolnăviri va fi mai mare față de 2019.

„În acest an, având în vedere și aprecierile pe care le face Centrul European de Control al Bolilor, din cauza circulației simultane a virusurilor de tip A și de tip B, se estimează un număr mai mare, probabil, de îmbolnăviri comparativ cu ultimele două sezoane. De aceea, în afară de vaccinare, măsurile de protecție individuală sunt esențiale. De fiecare dată când avem o viroză respiratorie este bine se evităm să mergem în colectivitate sau la locul de muncă, este bine să fim izolați la domiciliu dacă este o formă ușoară sau medie, iar formele grave beneficiază de spitalizare, și neapărat trebuie sa ne adresăm medicului pentru a evita administrarea cu antibiotice care nu este în niciun fel binefăcătoare în cazul unei infecții cu virusuri”, explică Alexandru Rafila.


Te-ar putea interesa și: