România speră să poată deveni independentă de sursa de energie din Rusia și chiar să devină o putere energetică regională datorită extragerii începând cu 2027 a bogatului zăcământ de gaze din Marea Neagră, scrie agenția de presă VILÁGGAZDASÁG.

Dacă va începe exploatarea Neptun Deep şi Ungaria va fi interesată să cumpere gaze. În luna mai, Parlamentul de la București poate adopta o propunere de modificare a legii care reglementează extracția gazelor naturale din Marea Neagră, care ar putea da un nou impuls extracției atât a zăcămintelor de gaze offshore (adică din zăcăminte aflate sub apa mării), cât și onshore (extrase din subteranul unor porțiuni de uscat).

România va deveni independentă integral faţă de gazele naturale din Rusia

Potrivit ministrului român de energie, Virgil Popescu, prin Legea offshore, depusă în urmă cu două săptămâni de marea coaliţie de stânga liberă în Parlamentul de la Bucureşti, unde va fi supusă dezbaterii printr-o procedură de urgenţă, România va deveni independentă integral faţă de gazele naturale din Rusia, şi va da, de asemenea, un semnal puternic şi către investitori.

Conform propunerii, 60 la sută din veniturile din extracție vor reveni statului român, 40 la sută investitorilor, însă statul va beneficia practic de 64 la sută împreună cu diverse impozite și taxe.

Potrivit Guvernului României, proiectul va crea un sistem de impozitare competitiv, iar veniturile din impozitarea extracției nu vor intra pe contul statului, ci vor fi utilizate pentru extinderea rețelei naționale de gaze și alte proiecte de anvergură.

Legislația, numită mai mult drept Legea offshore, se află permanent pe ordinea de zi în România în legătură cu exploatarea zăcămintelor de gaze offshore, şi în contextul în care preţurile la energie au crescut brusc, precum și al războiul ruso-ucrainean.

Exploatarea zăcământului de gaze Neptun Deep ar putea începe la sfârşitul lui 2026

Zăcămintele României de pe platforma continentală a Mării Negre conțin 200 de miliarde de metri cubi de gaze naturale (ceea ce este echivalent cu consumul anual de gaze naturale al ţării), însă acestea nu au putut fi exploatate, deoarece investitorii sunt nemulțumiți de prevederile în vigoare din 2018, din cauza taxelor suplimentare uriașe, de aceea începerea extragerii rezervelor de gaze naturale au condiţionat-o de noul plan.

Premierul liberal, Nicolae Ciucă, a declarat recent că compania americană Black Sea Oil and Gas va extrage primele molecule de gaz dintr-un zăcământ mai mic de gaze naturale offshore până la jumătatea anului, din care se preconizează extragerea unui miliard de metri cubi de gaz pe an.

Exploatarea zăcământului de gaze Neptun Deep ar putea începe – potrivit premierului – cel mai devreme la sfârşitul anului 2026, începutul anului 2027, cu participarea companiei austriece OMV și a companiei românești Romgaz.

Oficialii guvernamentali în aceste condiţii declară că România nu este afectată de decizia companiei Gazprom privind întreruperea livrărilor de gaze naturale către Bulgaria şi Polonia.

În sezonul de primăvară, România poate acoperi din surse proprii necesarul pe zi de 21 de milioane de metri cubi de gaze, iar din importuri vor fi umplute depozitele cu 3,2 miliarde de metri cubi până în toamnă.

În prezent, 20% din necesarul de gaze în perioada de iarnă este asigurat din import, România cumpărând de la Gazprom prin intermediari. Gazele naturale care urmează să fie exploatate din Marea Neagră sunt necesare şi pentru dezvoltarea și funcționarea industriei chimice.

În acest sens tocmai la mijlocul săptămânii a venit vestea bună că uzina chimică Azomures din Târgu Mureş, unul din cei mai mari consumatori de gaze şi producători de îngrăşăminte din ţară va relua producţia în luna mai.

După cum se ştie, uzina a oprit producţia în luna decembrie din cauza preţurilor mari la gaze naturale şi energie electrică. Pe de altă parte,cu prilejul recentei vizite efectuate la Cluj-Napoca, ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, a precizat, la întrebarea reporterului ziarului ungar „Világgazdaság”, că este în interesul Ungariei achiziţionarea gazelor naturale din mai multe surse şi dacă în România va începe extracţia vor fi bucuroși să discute despre o posibilă achiziție.

Şeful diplomaţiei ungare a criticat compania americană ExxonMobil din cauză că a promis Ungariei că va începe extragerea gazelor din Marea Neagră, ceea ce nu s-a întâmplat, ba mai mult, compania s-a retras din România.

„Dacă compania ar fi respectat promisiunea, azi aprovizionarea cu gaze naturale ale celor două ţări ar fi într-o altă dimensiune, deoarece noi împreună cu România am construit interconectorul de gaze naturale dintre cele două ţări”, a precizat Péter Szijjártó.