România, printre țările UE cu cel mai mare decalaj între veniturile populației

România se confruntă cu unul dintre cele mai mari decalaje din Uniunea Europeană între veniturile mari și cele mici în rândul populației. Asta relevă un Infografic Monitorul Social, realizat de Fundația Friedrich-Ebert-Stiftung România pe baza datelor Eurostat din 2022.

Conform raportului, venitul mediu al celor mai bogați 10% dintre români este de aproape 5 ori mai mare decât al celor mai săraci 10% (prima decilă). Această discrepanță este semnificativă în comparație cu media UE. Aici raportul este de 3,6.

În state precum Bulgaria, Letonia și Lituania, decalajele de venituri sunt similare celor din România, fiind de aproximativ 5 ori. În contrast, țări precum Slovacia, Slovenia, Cehia și Finlanda înregistrează decalaje mai mici, sub 3.

foamete saracie
Riscul de sărăcie rămâne crescut în România / SURSA FOTO: Dreamstime

Decalajul s-a accentuat în perioada 2010 și 2015, dar tendința a fost descrescătoare ulterior

Raportul evidențiază că între anii 2010 și 2015, decalajele de venituri în România s-au accentuat, crescând de la 5,2 la 6,5. Cu toate acestea, după 2015, tendința a fost descrescătoare. Veniturile celor mai săraci români au crescut mai repede decât cele mai mari.

Cu toate acestea, România continuă să se numere printre țările cu cele mai mari decalaje de venituri din UE.

Aceste constatări arată că inegalitățile economice rămân o problemă în România. De asemenea, subliniază necesitatea unor politici publice care să abordeze și să reducă discrepanțele de venituri.

„Între anii 2010 – 2015, decalajele de venituri în România s-au accentuat, crescând de la 5,2 la 6,5. După anul 2015, tendinţa a fost descrescătoare, veniturile cele mai mici crescând mai repede decât cele mai mari, dar cu toate acestea țara noastră continuă să înregistreze printre cele mai mari decalaje de venituri din UE”, se precizează în raport.

Măsurarea decalajelor între veniturile celor mai bogați și cei mai săraci cetățeni este un indicator al inegalităților sociale la nivelul unei țări.

În comparație, indicatorii de măsurare a ratei riscului de sărăcie iau în considerare un procent din venitul mediu pentru a arăta cât la sută din populație se află sub sau aproape de pragul sărăciei. Decalajele de venituri între bogați și săraci arată gradul de distribuire a veniturilor în rândul populației. Prin urmare, arată cât de mari sunt inegalitățile de venituri dintr-o țară, mai arată documentul.