Operaţiunile vor începe în curând

Așadar, un comunicat transmis joi, 3 februarie, către Bursa de Valori București (BVB) arată că Autoritatea de Reglementare a Energiei şi Utilităţilor Publice din Ungaria (MEKH) a acordat Licenţa de tranzacţionare a energiei electrice pentru EFSA, o filială de furnizare a Electrica.

„Societatea Energetica Electrica SA („Societatea” sau „Electrica”) informează acţionarii şi investitorii asupra faptului că, prin Decizia nr. H879/2022 emisă de Autoritatea de Reglementare a Energiei şi Utilităţilor Publice din Ungaria (MEKH) a fost acordată Licenţa de tranzacţionare a energiei electrice pentru EFSA – filiala de furnizare a Societăţii. Această licenţă va permite EFSA să se înregistreze şi să tranzacţioneze energie electrică în Ungaria, pe piaţa angro, inclusiv pe piaţa derivatelor, urmând ca operaţiunile să se deruleze de la sediul EFSA”, este scris în comunicatul respectiv.

Acţiunea este în linie cu strategia Grupului Electrica

Acţiunea este în linie cu strategia Grupului Electrica, extinderea operaţiunilor pe piaţa din Ungaria contribuind la atingerea obiectivului de dezvoltare regională în vederea asigurării echilibrului între crearea de valoare pe termen lung şi maximizarea profitului pentru acţionari, conform documentului transmis către BVB.

Consiliul de Administraţie al Electrica a aprobat implementarea unui proces de reorganizare a structurii de personal a societăţii şi aplicarea măsurii de concediere colectivă, structura organizatorică urmând să fie modificată începând cu data de 1 martie 2022, a informat miercuri compania.

În urma procesului de reorganizare, numărul de posturi în companie se va reduce de la 120 la 85 în timp ce numărul posturilor de conducere scade cu 25%.

Grupul Electrica oferă servicii la circa 3,8 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională, cu o acoperire de 18 judeţe din trei zone geografice pentru distribuţia energiei electrice (Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord) şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.