Economistul şef al Băncii Comerciale Române, Lucian Anghel, a declarat că România trebuie să se gândească la o serie de măsuri care să fie agreate cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, care să implice un nou tip de împrumut.

„Cred că România are nevoie în continuare de o serie de măsuri care să fie agreate cu UE şi FMI, noi spunem în raport de un nou tip de împrumut, pentru a da încredere investitorilor străini”, a spus Anghel.

Întrebat despre ce împrumut ar fi vorba, oficialul BCR a menţionat că a specificat că, mai întâi de toate, România trebuie să ducă la bun sfârşit actualul Acord cu forurile internaţionale, după care ar fi nevoie de un ghidaj în materie de economie.

„FMI este un organism care certifică acea economie sustenabilă. Nu cred că avem nevoie de un nou împrumut, ci de un un nou tip de împrumut. Este foarte bine de dus la bun sfârşit actualul Acord. Sub aceste împrumuturi putem să continuăm măsurile care au fost agreate prin reforme instituţionale, de exemplu. Avem nevoie nu neapărat de bani, ci avem nevoie de un ghidaj. Odată ce ai intrat într-un Acord, trebuie dus la bun sfârşit”, a explicat Lucian Anghel.

Acesta a adăugat că, din punctul său de vedere, actualul Acord de împrumut pe care îl derulează România are toate şansele să se încheie în termenul-limită, în mai 2011, dar şi că o prelungire a înţelegerii ar fi benefică pentru economia românească.

‘Având în vedere măsurile luate de la 1 iulie, sunt şanse foarte mari ca Acordul să se încheie la termenul-limită, respectiv mai 2011.Cred că prelungirea lui ar fi benefică pentru economia românească, pe termen lung’, a subliniat economistul şef al BCR.

BCR a prezentat, marţi, într-o conferinţă de presă, Raportul Macroeconomic – România – ‘Momentul adevărului’, întocmit de către colectivul instituţiei bancare, secţia Cercetare.

BCR, membră a Grupului Erste, este o bancă universală ce se adresează atât clienţilor retail, cât şi celor corporate. BCR este cea mai importantă instituţie bancară din România, gestionând active de peste 16,4 miliarde de euro.

Banca oferă întreaga gamă de produse şi servicii pentru populaţie, având în prezent 668 de unităţi retail (pentru populaţie şi microîntreprinderi) deschise în întreaga ţară în majoritatea oraşelor cu peste 10.000 de locuitori.

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din Europa Centrală şi de Est. Mai mult de 50.000 de angajaţi deservesc peste 17,5 milioane de clienţi în cadrul a 3.200 de filiale din opt ţări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia şi Ucraina).

SURSA: Agerpres