În primii 10 ani de tranziție (1990-2000), România, spre deosebire de alte țări în tranziție (Polonia, Republica Cehă, Ungaria, Bulgaria), a cunoscut o prăbușire economică, cu efecte dezastruoase: de la PIB-ul de 42,6 miliarde euro în 1989 la 40 miliarde în 2000, menționează studiul citat.

Restructurarea economiei, obiectiv central al procesului de tranziție, s-a realizat nu prin creștere, ci prin dezorganizare a economiei, împinsă în subdezvoltare: dezindustrializare, dezagregare a structurilor economiei agrare.

Economia românească a început să-și revină modest din 2001, dar nu scutită de crize ulterioare (2008-2012). România este țara care a înregistrat în întreaga perioadă de 27 ani după 1989 cea mai mică creștere economică, față de principalele țări europene în tranziție.

În perioada tranziției, în România a dominat politica statului mic. Contrar viziunii europene, argumentul factorilor politici a fost că statul parazitează economia, împiedicând creșterea ei. Rolul acordat statului în România este ilustrat de nivelul finanțării sale, ca pondere totală din PIB, aceasta fiind cea mai redusă comparativ cu cele 3 categorii de țări membre UE considerate în analiză.

Calitatea globală a vieții: indicatorul de satisfacție cu viața

Nu există încă o procedură acceptată de asamblare a indicatorilor parțiali într-un indicator global al calității vieții. S-a dezvoltat însă interesul pentru un indicator subiectiv, indicatorul de satisfacție cu viața: fiecare persoană estimează, evaluând starea globală a vieții sale, dacă este sau nu satisfăcătoare, menționează documentul ICCV.

Satisfacția cu viața depinde de resursele financiare disponibile, dar și de condițiile pe care societatea le oferă: un sistem politic rațional și orientat spre interesul național, locuri de muncă disponibile cu salarii corespunzătoare, o protecție socială adecvată, servicii publice de educație și sănătate de calitate. Acest indicator a fost utilizat până nu demult doar în analizele academice, promovate de către sociologi. În prezent, indicatorii de satisfacție cu viața încep să fie incluși în seriile de indicatori oferiți de instituțiile statistice naționale și internaționale. Seria de indicatori de satisfacție cu viața, realizată de Institutul de Cercetare a Calității Vieții între 1990–2010, înregistrează un nivel al satisfacției cu viața în România plasat constant pe panta negativă: cei foarte satisfăcuți sau destul de satisfăcuți cu viața lor se plasează în toți acești ani, sub 40%, similar cu cel din Bulgaria, Grecia și Portugalia, la mare distanță de celelalte țări europene.

Raportată la celelalte țări europene, starea de satisfacție cu viața a românilor se află la distanță mare, chiar față de celelalte țări în tranziție (UE 8), cu excepția Bulgariei.

Indicatorul de satisfacție cu viața are o dinamică diferită de cea a indicatorilor deschiși la creșteri continue. Diferite analize conclud că o stare de satisfacție cu viața a unei colectivități care a atins o stare socială de echilibru între nevoi și resurse este caracterizată printr-o distribuție de 83/17: circa 83% din membrii colectivității exprimă stări variate de satisfacție și în jur de 17% plasați pe panta negativă a scalei.

Distribuția satisfacției cu viața înregistrată de Eurobarometru în 2015 oferă o imagine apropiată de o stare „normală” a distribuției satisfacției: țările europene consolidate (UE 15) oferă un grad de satisfacție cu viața caracteristic unei stări de echilibru subiectiv: 83% satisfacție; țările foste comuniste care par a fi realizat o tranziție relativ bună (UE 8), prezintă o satisfacție cu viața apropiată de starea de echilibru: 76%. Faptul că doar 59% din români se declară satisfăcuți cu viața, reprezintă indicatorul unui dezechilibru al stării sociale a societății românești, conchide raportul ICCV.

Abrevieri utilizate

UE 28: media tuturor țărilor membre ale UE. Avantajul acestui indicator este faptul că politica Uniunii Europene are ca direcție de acțiune crearea unei Europe omogene, cu stimularea convergenței spre standarde comune.

UE 15: standardele țărilor europene dezvoltate oferă un set de ținte pentru viitor, probate a fi realizabile. Din acest grup fac parte țări cu o tradiție solidă de dezvoltare, dar și țări care, într-un moment sau altul, se confruntă cu crize importante, dar structura lor social-economică este consolidată: Austria, Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia. Aceste standarde sunt semnificativ mai ridicate decât media UE, dar România le consideră ținte legitime de atins în viitor.

UE 8: grupul a 8 țări foste comuniste care au parcurs un proces de tranziție sensibil mai bun decât România și Bulgaria: Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Raportarea la acest grup de țări oferă o viziune asupra a ceea ce s-a realizat în condițiile similare ale procesului de tranziție. Unele țări în tranziție s-au confruntat cu situații speciale cu efecte importante asupra evoluției lor: separarea Cehiei și a Slovaciei, ieșirea Estoniei, Letoniei și Lituaniei din fosta Uniune Sovietică. Nu sunt incluse în acest grup România și Bulgaria, care în momentul actual se confruntă cu situații complexe de criză, starea lor social-economică fiind semnificativ diferită de cea a celorlalte țări în tranziție.

Raportul social al ICCV 2017, aici

Te-ar putea interesa și: