Pe 29 mai 1992, România pierdea un nume marcant al cinematografiei documentare: regizorul Ion Bostan. A fost un artist care a transformat natura într-un spectacol de cultură vizuală și știință, lăsând în urmă un patrimoniu cinematografic remarcabil.
Ion Bostan, o viață dedicată filmului documentar românesc
Născut la 15 decembrie 1914 în Cernăuți, Ion Bostan a crescut într-o familie intelectuală – tatăl, medic militar, mama, absolventă de Litere. Anii copilăriei au fost marcați de greutățile Primului Război Mondial, cu refugii și instabilitate. Adolescența și-a petrecut-o la Chilia Nouă, iar la 16 ani începea să scrie pentru „Ziarul științelor și al călătoriilor”. Fascinat de cuvântul scris, a fost atras ulterior de limbajul imaginii în mișcare.
La 30 de ani, descoperă fascinația pentru film. A fost format de regizori precum Paul Călinescu și Jean Mihail, alături de care a lucrat ca asistent. A fost implicat în producții importante precum „România 1945”, „Floarea reginei” și „Răsună valea”, unde a avut și contribuții la scenariu.
În 1950, Ion Bostan se alătură studioului de filme documentare „Sahia”. A urmat un stagiu de specializare în regie cinematografică la Moscova, unde a fost îndrumat de maeștri precum Lev Kuleșov și Vsevolod Pudovkin. A învățat acolo rigoarea și expresivitatea necesare documentarului de calitate.
Timp de 43 de ani, Ion Bostan a realizat nu mai puțin de 124 de filme documentare. Subiectele abordate au variat de la ecologie și artă, la istorie și identitate națională. Cele mai multe dintre filmele sale au fost dedicate Deltei Dunării, unde regizorul a petrecut săptămâni întregi în izolare, „singur printre pelicani”, pentru a surprinde viața secretă a faunei locale.
A dedicat numeroase filme Deltei Dunării
Munca sa a fost răsplătită în țară și peste hotare. A fost premiat pentru „Sub aripa vulturului” (Mamaia, 1964), „Marea Neagră” (Teheran, 1968), „Histria, Heracleea și lebedele” (Novi Sad, 1969), „Stârcul, pasăre-reptilă” (Rio de Janeiro, 1970), „Pădurea scufundată” (ACIN 1972), „Glasuri în desișuri” (ACIN 1988) și multe altele.
În 1991, aproape de finalul vieții, Ion Bostan a semnat o serie de filme-document omagiale și culturale, precum: „Pictorul Nicolae Grigorescu”, „Theodor Aman”, „Cetatea Histria”, „Dracula — legendă și adevăr” sau „Livenii lui Enescu”.
Aproape 50 de filme le-a dedicat Deltei Dunării. Acolo, în mijlocul naturii sălbatice, a filmat nu doar animale, ci și spiritul locului. Filmele sale nu au fost doar documentare, ci mărturii vizuale ale unei epoci în care filmul încă explora natura cu respect, tăcere și răbdare.
