România va cheltui peste jumătate de miliard de euro pentru a adera la spaţiul Schengen în 2012. Banii se vor duce, printre altele, pe un sistem informatic performant, care va permite transmiterea imaginii
faciale şi a amprentelor digitale în reţeaua Comunităţii Europene.

Odată ce devenim stat membru al UE, trecem într-o nouă etapă, care presupune pregătirea şi adoptarea măsurilor necesare eliminării controalelor la frontierele interne ale Uniunii, în vederea aderării ulterioare la spaţiul Schengen. Pregătirile pentru a ne alătura celorlalte state membre s-au derulat în paralel cu cele pentru aderarea la UE, conform Planului de Acţiune şi Strategiei Naţionale privind aderarea la spaţiul Schengen adoptate de guvern. Prin Tratatul de Aderare, ţara noastră trebuie să aplice aquis-ul Schengen din categoria I (prevederile care nu sunt legate de ridicarea controalelor la frontierele interne) până la data aderării şi din categoria II (prevederile legate direct de ridicarea controalelor la frontierele interne) după aderare.

Pentru a putea fi primită în club, România are de făcut o serie de demersuri. În primul rând, trebuie să trimită o declaraţie de pregătire pentru începerea procesului de evaluare Schengen. Urmează completarea unui chestionar, care conţine întrebări detaliate despre modul de implementare şi aplicare a prevederilor Schengen, categoria II. Echipe de experţi vor efectua în ţara noastră vizite de evaluare şi vor pregăti ulterior un raport privind stadiul de pregătire. Raportul final al Grupului de Evaluare Schengen va fi prezentat Consiliului UE, care va da verdictul.

Ce presupun aceste pregătiri şi care sunt principalele măsuri care urmează să fie luate? Cooperarea Schengen vizează în primul rând controlul frontierelor, prin reorganizarea birourilor vamale şi modernizarea punctelor de trecere a frontierei externe, separarea fluxurilor de pasageri în funcţie de cetăţenie, introducerea formatului uniform de ştampile de intrare/ieşire şi a tipului de cerneală colorată utilizată de statele membre Schengen, pentru marcarea intrării/ieşirii etc. De asemenea, trebuie implementat Sistemul Informatic Schengen (SIS), care necesită înfiinţarea Centrului Naţional SIS, a biroului SIRENE şi modernizarea sistemelor informatice din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Un alt pas este introducerea sistemului informatic privind vizele, începând cu crearea unei reţele informatice de transmisie de date (amprente digitale, imagine facială) la nivel naţional şi terminând cu interconectarea la reţeaua Comunităţii Europene. Alte capitole se referă la politica de vize (punerea în circulaţie a colantului uniform de viză, introducerea formularului pentru aplicarea vizei, introducerea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova şi a taxei de viză conform
aquis-ului Schengen etc), circulaţia străinilor în spaţiul Schengen, cererile de azil, cooperarea poliţienească, asistenţa reciprocă în materie civilă şi penală, substanţele narcotice, arme de foc şi muniţie.
Care sunt ţările din spaţiul Schengen?

Prin acordul semnat la Schengen în 1985, Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg şi Olanda au convenit să renunţe treptat la controlul de la frontierele comune şi să introducă libera circulaţie pentru toţi cetăţenii statelor membre semnatare şi ai altor ţări. Aceleaşi cinci state au semnat în 1990 Convenţia de la Schengen, prin care se stipulează măsurile şi garanţiile necesare pentru asigurarea liberei circulaţii a persoanelor.

Între timp, alte ţări au semnat această convenţie: Italia (1990), Spania şi Portugalia (1991), Grecia (1992), Austria (1995), Suedia, Finlanda şi Danemarca (1996) şi în 2001, Islanda şi Norvegia. De asemenea, Marea Britanie şi Irlanda au solicitat să participe la anumite prevederi ale Convenţiei Schengen. Pe de altă parte, Elveţia a semnat un acord cu Uniunea Europeană, care prevede implementarea şi aplicarea aquis-ului Schengen.

Acordul, Convenţia, declaraţiile şi deciziile adoptate de Comitetul Executiv Schengen formează aquis-ul Schengen. Prin Tratatul de la Amsterdam, în 1997, aquis-ul Schengen a fost încorporat în cadrul legislativ şi instituţional al UE. 

Fără variante de compromis

«Vom realiza direct Sistemul Informatic Schengen II, care este mult mai complex, şi nu cel propus ca variantă de compromis statelor care au aderat în 2004. Acesta ar reprezenta o investiţie inutilă pentru România.»
Vasile Blaga, ministrul Administraţiei şi Internelor

Calendarul aderării

2007

• Implementarea Sistemului Integrat de Supraveghere şi Control la Marea Neagră – prima fază (instituţii responsabile: Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), Ministerul Apărării Naţionale (MApN), Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT)

2008

• Implementarea Sistemului Integrat de Supraveghere şi Control la Marea Neagră –
a doua fază (instituţii responsabile: MAI, MApN, MTCT)

2009

• Implementarea Strategiei Naţionale de Management Integrat al Frontierei de Stat (instituţie responsabilă: MAI)
• Implementarea Sistemului Integrat de Supraveghere şi Control la Marea Neagră – a treia fază (instituţii responsabile: MAI, MApN, MTCT)

Până la aderarea la spaţiul Schengen
• Separarea fluxurilor de pasageri în aeroporturile şi porturile în care se află punctele de trecere a frontierei deschise traficului internaţional, intra şi extra Schengen (instituţii responsabile: MTCT şi MAI)
• Implementarea procedurilor de control al traficului în vederea fluidizării acestuia la viitoarea frontieră internă şi eliminarea obstacolelor care restricţionează traficul rutier în punctele de trecere a frontierei interne (instituţie responsabilă: Ministerul Administraţiei şi Internelor, ministerele responsabile pentru administrarea punctelor de trecere a frontierei)

Permanent
• Întărirea cooperării între Poliţia de Frontieră şi Vamă, în ceea ce priveşte schimbul de date şi informaţii (instituţii responsabile: MAI, Autoritatea Naţională a Vămilor).