Revoltător! Afacerea vieţii pentru Mircea Diaconu! Va deveni milionar în euro după alegeri
Jurnalista Narcisa Iorga, fostă membră a CNA, a dezvăluit care au fost cheltuielile de campanie pe care candidatul Mircea Diaconu le doreşte acum decontate. Este vorba despre o sumă uriaşă, destul de apropiată de cât au cheltuit greii de la PNL şi PSD.
Jurnalista Narcisa Iorga, fostă membră a CNA (Consiliul Naţional al Audiovizualului), a postat un mesaj în care vorbeşte despre cheltuielile din campania electorală pe care le-a avut candidatul Mircea Diaconu. Acesta a cerut decontarea a nu mai puţin de 4 milioane de euro pentru campania sa, cu doar 500.000 de euro mai puţin decât au cheltuit partidele mari, precum PNL şi PSD. Mircea Diaconu, candidat sprijinit de ALDE şi Pro România, a încheiat primul tur al prezidenţialelor pe locul al patrulea, cu 8,85% din voturi.
„Mircea Diaconu va cere decontarea a aproximativ 4 milioane de euro pentru campania electorală din primul tur al prezidenţialelor. Diferenţa dintre cheltuielile făcute de el şi cele ale partidelor mari, PNL şi PSD, este de aproximativ 500.000 euro mai puţin pentru Diaconu.
Să mai ziceţi că n-a făcut afacerea vieţii lui! O lună şi jumătate de campanie – 4 milioane de euro.
Care mai candidaţi la prezidenţiale ca să deveniţi milionari în euro?
#Macar1MilionSaRamana”, a scris Narcisa Iorga pe pagina sa de Facebook.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.