„Mii de noi funcționari și apropierea de Moscova – noile politici ale Guvernului grec aduce groaza la UE. Politica Syriza este ca Grecia să se îndepărteze de angajamentele făcute de guvernul anterior. Liderii europeni speră ca lucrurile nu vor sta astfel, mai scrie Der Spiegel."

„Noii lideri ai Greciei iau măsuri pentru a opri austeritatea”, titrează The Wall Street Journal. „Noii lideri Greciei au acţionat rapid pentru a inversa cursul reformelor impuse țării de către creditorii săi. Dar Europa speră că guvernul de stânga ar putea înmuia tonul pe aceste teme. Ieri a avut loc o cădere abrupta a burselor din Atena.”

„Guvernatorul Băncii Angliei atacă austeritatea din zona euro”, citim în pagina electronică a publicaţiei The Guardian.

„Guvernatorul Bancii Angliei, Mark Carney, a lansat un atac puternic asupra austerităţii din zona euro. Carney a avertizat că moneda unică a fost prinsă într-o capcană care ar putea-o costa un al doilea deceniu pierdut. Vorbind în Dublin, Mark Carney a declarat este necesar ca zona euro să ușureze politicile bugetare dure și să facă progrese rapide către o uniune fiscală care ar transfera resurse de la țările bogate spre cele sărace. Carney a făcut referire la relaxarea fiscală care ar să survină după alegeri din Grecia şi venirea Syriza la putere în această ţară.

"Proprietari de case din Polonia au făcut credite în franci elveţieni, iar acum plătesc scump”, citim în pagina de business a ziarului The New York Times. „Mutarea Elveției a elimina pragul monedei sale în raport cu euro a făcut ca francul să zboare şi împreună cu el sute de mii de credite ipotecare din Polonia.”

"Preţul petrolului se prăbuşeşete din nou. Potrivit MarketWatch.com, cotaţia ţiţeiului WTI Crude a fost în această dimineaţă de 44,32 dolari barilul, nou minim istoric. Cotaţia minimă a ultimelor 52 de săptămâni este de 44,08 dolari barilul. Ţiţeiul îşi continuă deprecierea, mişcare anticipată de preşedintele holdingului bancar Goldman Sachs, care a spus ca petrolul se îndreaptă vertiginos spre 30 de dolari pe baril."

„Manuel Valls în China. Ca un şef de stat..”, scrie publicația Le Monde. „Prim-ministrul Franţei a plecat joi în China pentru o vizită oficală de trei zile. O călătorie care are loc la doi ani după cea a lui Francois Hollande.”

„Noul plan de 534 de miliarde de dolari al Pentagonului, scrie portalul de ştiri american Business Insider.

„Adjunctul Secretarului american al Apărării, Robert Work a cerut miercuri aliaților din NATO să dezvolte şi să producă noi arme și a spus că este nevoie de acţiuni îndrăznețe pentru a o lua înaintea altor producători mondiali de armament,  China, Rusia și alte țări.”