„Voi convoca o reuniune extraordinară vineri după-amiază. Vom discuta chestiuni urgente şi vom aborda situaţia din Mediterana de Est, alegerile prezidenţiale din Belarus, precum şi evoluţia situaţiei din Liban”, a șeful diplomaţiei europene pe contul său de Twitter.

Convocarea reuniunii a fost cerută de mai multe state membre

De asemenea, întâlnirea este consacrată și relaţiilor cu Turcia şi situaţiei din Liban. Evoluţiile din Belarus, unde regimul reprimă manifestaţiile împotriva realegerii contestate a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, şi tensiunile dintre Grecia şi Turcia sunt apreciate ca „foarte serioase” de UE, potrivit agerpres.ro

Convocarea acestei reuniuni a fost cerută de mai multe state membre. Trebuie menționat că o reuniune în videoconferinţă nu permite luarea de decizii, dar miniştrii pot da undă verde unor grupuri de lucru să înceapă pregătirea de „concluzii” adoptate prin procedură scrisă, a indicat o sursă europeană. „Aceasta poate accelera procesul pentru adoptarea de acţiuni concrete”, a explicat sursa.

Şefii diplomaţiilor din UE se vor reuni în persoană în zilele de 27-28 august la Berlin pentru a pregăti decizii în perspectiva summitului UE programat la 24 şi 25 septembrie la Bruxelles.

Belarusul se află sub un embargou privind vânzările de arme şi de material ce ar putea fi utilizat în scop represiv, iar patru responsabili au conturile blocate şi interdicţie de intrare în UE.

Pentru adoptarea de noi sancţiuni este necesară unanimitatea celor 27 de state membre.