În ultimii trei ani, piaţa retailului online s-a dublat în fiecare an. Vânzările de electronice, electrocasnice, dar mai ales de produse IT&C prin intermediul magazinelor virtuale au devenit o ameninţare serioasă la adresa comercianţilor clasici, care s-au decis să contraatace.

Comerţul online a fost tratat până acum de marii retaileri mai mult ca o anexă, un suport pentru vânzările din magazine, iar site-urile acestora semănau – iar la unii seamănă şi acum – mai mult cu nişte cataloage online decât cu un magazin virtual.

În schimb, cei care au intuit potenţialul unei astfel de afaceri culeg acum roadele, măsurate în cifre de afaceri care au depăşit, în unele cazuri, pragul de zece milioane de euro şi cresc cu 100% pe an. Începută în 2001, afacerea eMag, cel mai mare magazin virtual de produse IT&C, a ajuns anul trecut la vânzări de 35 de milioane de euro, iar pentru acest an se aşteaptă la o cifră de afaceri de 70 de milioane. „eMag este la ora actuală partenerul HP cu cea mai mare creştere dintre toţi cei peste 2.000 de parteneri preferaţi ai noştri din Europa. De aceea, a primit titlul de fast growing prefered partner“, spune Radu Enache, directorul general al HP România.

Evident, volumele de vânzări realizate de magazinele online româneşti nu sunt comparabile încă cu cele realizate pe plan internaţional, şi de aici şi creşterile spectaculoase. Trendul va continua însă şi pe parcursul următorilor ani, anticipează jucătorii din piaţă.

„Credem că şi în 2007 creşterea se va menţine la acelasi nivel, în condiţiile în care retailul tradiţional a înregistrat creşteri modeste în acelaşi interval, ba chiar pe anumite categorii de produse am asistat la diminuarea pieţei de la un an la altul“, spune Marius Ghenea, preşedintele FIT Distribution, companie care operează magazinul PCfun.ro. „Creşteri de 100% pe an nu sunt neapărat prea mari, ţinând cont că se porneşte totuşi de la cifre foarte mici; creşterea PCfun.ro, spre exemplu, este până în prezent de aproape două ori la fiecare trei luni, ceea ce inseamnă o crestere de peste zece ori în ultimul an“.

Potrivit oficialilor eMag, piaţa de vânzări online în România este în pragul unei dezvoltări spectaculoase, care îşi va continua trendul ascendent şi în următorii ani. Pentru 2007, reprezentanţii eMAG estimează o creştere a vânzărilor online de până la 125 de milioane de euro, în timp ce pentru 2008 se apreciază o creştere de până la 300 de milioane. Factorul determinant al acestei ascensiuni este preţul produselor, care diferă din ce în ce mai mult faţă de cel din retail“, crede Alexandru Stoica, directorul general al Diverta Online (dol.ro).
În faţa acestor rezultate, retailerii tradiţionali încep să privească activitatea de comerţ online cu alţi ochi. Altex şi-a manifestat interesul în revitalizarea acestei zone încă de la începutul anului, dar până acum nu au fost semne ale concretizării iniţiativei. Domo şi-a restructurat pagina de web cu funcţionalităţi de adevărat magazin electronic, a cărui activitate este susţinută şi de o logistică dedicată. Iar UltraPRO, unul dintre principalii retaileri de IT&C, chiar a înfiinţat o nouă divizie în cadrul companiei, UPShop, care se va ocupa exclusiv de comerţul online, activitate care va fi separată de retailul clasic.

Ne-am dorit să atacăm direct piaţa online prin lansarea acestei noi divizii în special ca urmare a politicilor de preţuri din această piaţă. Există trei criterii pe baza cărora clienţii achiziţionează un produs: preţul, stocul existent şi rapiditatea în livrare“, spune Ciprian Scarlat, directorul diviziei online a UltraPRO. „De asemenea, gama de produse va fi extinsă şi se va axa în special pe device-uri destinate mobilităţii“.

Numai că magazinele online nu rămân fără replică şi se extind către comercializarea altor tipuri de produse, profitând deja de baza de clienţi acumulată. „Până la finele anului, vom comercializa online şi alte produse, cum ar fi cărţi, filme sau muzică“, spune Radu Apostolescu, directorul executiv al eMag. „De asemenea, vom ataca şi segmentul business cu oferte de soluţii integrate şi vom stuctura magazinul online pe două secţiuni separate, una fiind dedicată acestui din urmă segment“, încheie acesta.

45-3057-19_raduapostolescu_d3d237.jpgExtinderea afacerii

«Vom ataca şi segmentul business cu oferte de soluţii integrate şi vom stuctura magazinul online pe două secţiuni separate, una fiind dedicată acestui din urmă segment.»

Radu Apostolescu, director executiv eMag

E-commerce

PREVIZIUNI Piaţa de comerţ electronic din ţara noastră are o creştere de 100% pe an. Pentru anul viitor, se aşteaptă ca volumul vânzărilor să atingă 300 de milioane de euro.

COMPARAŢII Deşi piaţa autohtonă de e-commerce are creşteri cu mult mai mari decât cele înregistrate în medie în Uniunea Europeană, aceasta este încă într-un stadiu incipient de dezvoltare. În timp ce volumul vânzărilor de la noi va ajunge anul acesta la 125 de milioane de euro, în Anglia, nivelul va fi de 51 de miliarde, în Germania, 29,7 miliarde, iar în Franţa, 16,6 miliarde de euro.

CASH O caracteristică a pieţei româneşti este nivelul foarte mic al comerţului electronic care se efectuează cu plata online. Majoritatea magazinelor virtuale încasează mai puţin de 15% din bani prin mijloace electronice, restul plăţilor efectuându-se încă cu numerar la primirea coletului la destinaţie.

 

 

Te-ar putea interesa și: