Regula obligatorie pentru șoferi. Când ai voie, de fapt, să folosești faza lungă? Legea prevede sancțiuni aspre
SURSA FOTO: Dreamstime-masini
Utilizarea fazei lungi în Germania este un subiect care generează discuții aprinse între șoferi, mai ales în rândul celor care circulă între diferite țări.
Mulți șoferi consideră acest gest o simplă rutină – un semn de politețe, un avertisment privind un pericol sau un mod de a atrage atenția altor participanți la trafic. Totuși, în Germania, o astfel de acțiune este strict reglementată și, dacă nu este realizată conform legii, poate atrage sancțiuni.
Mulți șoferi greșesc când semnalizează cu faza lungă în Germania
Reglementările germane stabilesc clar că faza lungă nu poate fi folosită oricând, chiar dacă intenția este una pozitivă. Mulți șoferi semnalizează pentru a anunța controale rutiere în desfășurare sau pentru a permite altor vehicule să treacă, însă legea interzice aceste situații. Conform legislației germane privind circulația (StVO), există doar două cazuri în care semnalizarea cu faza lungă este legală: pentru a avertiza despre un pericol iminent și pentru a anunța o manevră de depășire în afara localităților, notează publicația TAG24.
Semnalizarea cu faza lungă în timpul depășirii este permisă, dar trebuie realizată corect. În afara localităților, șoferii pot indica intenția de depășire prin semnale scurte luminoase sau acustice.

Pentru a respecta legea, faza lungă trebuie folosită doar pentru scurt timp
Teoretic, este posibilă și folosirea claxonului, însă această practică este rar întâlnită, deoarece poate speria sau deruta ceilalți conducători auto. Aceeași regulă se aplică și pe autostrăzi, unde faza lungă este permisă, dar cu prudență și fără abuz.
Pentru a respecta legea, faza lungă trebuie folosită doar pentru scurt timp, fără a orbi alți participanți la trafic și păstrând o distanță de siguranță. Evitarea utilizării excesive este esențială, întrucât abuzul poate fi sancționat. Cunoașterea acestor reguli este importantă nu doar pentru a evita amenzile, ci și pentru a menține siguranța rutieră.
Obligația folosirii luminilor de întâlnire pe timp de zi
În România, Codul Rutier a trecut prin mai multe modificări. Una dintre modificările esențiale vizează obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire (cunoscute în limbaj comun drept „faza scurtă”) pe toate categoriile de drumuri publice, indiferent de momentul zilei. Măsura, reglementată prin Legea 168/2023, are ca scop creșterea vizibilității vehiculelor și reducerea riscului de accidente, în special în condiții de lumină slabă sau vreme nefavorabilă.
„În circulația pe toate categoriile de drumuri publice conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă”, arată Legea 168/2023.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





