Regina Elisabeta a Marii Britanii, mutată de urgenţă de la Palatul Buckingham

Regina Elisabeta a Marii Britanii, mutată de urgenţă de la Palatul Buckingham
Publicat de Elena Marinescu la 20 martie 2020, 05:00

Regina Elisabeta a II-a a părăsit joi Palatul Buckingham şi s-a mutat la Castelul Windsor, reşedinţa sa regală situată la vest de Londra, în contextul extinderii tot mai rapide a pandemiei de coronavirus şi al speculaţiilor conform cărora capitala Marii Britanii va deveni în curând un oraş plasat în carantină.

Suverana britanică, în vârstă de 93 de ani, a fost fotografiată în timp ce părăsea Palatul Buckingham într-o limuzină oficială, însoţită de unul dintre câinii ei din rasa Corgi.

Casa regală britanică a anunţat recent că regina Elisabeta a II-a a anulat petrecerile programate în grădina Palatului Buckingham şi se va muta la Castelul Windsor cu o săptămână mai devreme decât o făcea în această perioadă a anului, cu ocazia vacanţei de Paşte, „ca măsură de precauţie”.

„Este posibil ca regina să rămână acolo şi după perioada Paştelui”, precizează un comunicat dat publicităţii de biroul de presă al Palatului Buckingham, potrivit Agerpres. Familia regală a Marii Britanii şi cea imperială a Japoniei au anunţat joi că o vizită de stat în Marea Britanie a împăratului Naruhito şi a împărătesei Masako, programată pentru primăvara acestui an, a fost amânată.

Grădiniţele, şcolile şi colegiile din Marea Britanie vor fi închise, măsura urmând să intre în vigoare de vineri. Peste 2.650 de persoane au fost infectate cu coronavirus în Marea Britanie şi peste 100 de oameni şi-au pierdut viaţa din cauza COVID-19.

Autorităţile din Marea Britanie au decis miercuri seară închiderea şcolilor şi colegiilor, în cadrul eforturilor de limitare a răspândirii coronavirusului. Guvernul Boris Johnson a făcut anunțul după o serie de critici privind acţiunile insuficiente în sensul limitării răspândirii coronavirusului

 

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.