Reformă în sistemul de pensii. Se schimbă vârsta de pensionare! Legea este la Comisia de Muncă

Reformă în sistemul de pensii. Se schimbă vârsta de pensionare! Legea este la Comisia de Muncă

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Georgiana-Natalia la 30 iunie 2025, 16:00

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat că proiectul privind vârsta de pensionare a magistraților, care este acum la Comisia de Muncă, va fi discutat într-o sesiune extraordinară, împreună cu un pachet de măsuri pentru reducerea taxelor.

Proiectul despre vârsta de pensionare a magistraților va fi discutat într-o sesiune extraordinară

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat că proiectul despre vârsta de pensionare a magistraților, care este acum la Comisia de Muncă, va fi discutat într-o sesiune extraordinară, împreună cu un pachet de măsuri pentru reducerea taxelor.

Despre vârsta de pensionare a magistraților, Abrudean a explicat că încă nu se știe exact cum va ajunge proiectul în plenul Senatului.

„Din informaţiile mele, proiectul de care discutam la început va face obiectul unei sesiuni extraordinare, împreună cu pachetul de reducere a taxelor. Deci, cred că mergem în paralel. Vorbim de vârsta de pensionare a magistraţilor. (…) Vedem în ce formă ajunge în plenul Senatului”, a spus președintele Senatului.

Nu există încă un calendar pentru când va prelua Guvernul Bolojan răspunderea pentru pachetul de măsuri fiscale

Mircea Abrudean a spus că nu există încă un calendar pentru când va prelua Guvernul Bolojan răspunderea în Parlament pentru pachetul de măsuri fiscale, dar că sigur va fi o sesiune extraordinară în această vară. El a mai spus că aceste măsuri vor fi discutate și în coaliție.

După o ședință a Biroului Permanent, Abrudean a explicat că încă nu se știe exact când vor fi chemați senatorii pentru sesiunea extraordinară. A menționat că a vorbit cu prim-ministrul Ilie Bolojan despre acest subiect și că decizia finală va depinde de discuțiile Executivului și ale coaliției de guvernare. Totuși, el a fost sigur că sesiunea extraordinară va avea loc vara aceasta.

Acesta a adăugat că sesiunea parlamentară se termină luni și că parlamentarii vor avea vacanță până în septembrie, când vor reveni la lucru.

„Nu avem încă un calendar. Cu siguranţă va fi o sesiune extraordinară, am discutat cu domnul prim-ministru Bolojan în acest sens. Urmează să ne edificăm zilele următoare, în funcţie de cum va discuta guvernul aceste pachete de măsuri care vor fi evident, înainte, discutate în coaliţie. Dar cu siguranţă va fi o sesiune extraordinară în această vară”, a precizat președintele Senatului.

Despre autor
Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.