Un studiu realizat de către experţii Accace a pus în evidenţă costurile unei companii pentru un angajat al cărui salariu net este de 3.000 lei. Astfel, costurile companiei (salariu plus contribuţii) scad cu 4%, în cazul reducerii CAS-ului cu 5%, potrivit unui comunicat Accace, remis joi AGERPRES.
‘Impactul costurilor în ceea ce priveşte compania este evident, însă îngrijorător este impactul pe care îl are asupra bugetului statului, în contextul economic actual şi luând în considerare sacrificiile făcute în ultima perioadă tocmai pentru a aduce bani la bugetul de stat’, a afirmat Angelica Ene, Payroll Accountant în cadrul Accace.
Modificarea CAS-ului este un risc pe care reprezentanţii statului nu au fost pregătiţi să şi-l asume în luna iunie, când au respins iniţial proiectul de lege.
‘Dacă motivaţia scăderii CAS cu 5% nu va avea impactul dorit asupra pieţei muncii, atunci statul va rămâne cu un deficit considerabil la buget’, avertizează expertul Accace.
‘Totuşi, având în vedere condiţiile şi controalele aspre impuse de Inspecţia Muncii cu privire la munca la negru, o astfel de reglementare ar avea influenţe benefice asupra pieţei muncii, urmărindu-se astfel acoperirea deficitului creat iniţial prin eventuala scădere a contribuţiei’, a adăugat Angelica Ene.
Aprobarea reducerii CAS-ului pentru angajator cu 5% ar situa România printre ţările Europei Centrale şi de Est cu cele mai scăzute contribuţii din această categorie. De exemplu, în Cehia CAS-ul este de 21,5%, în Ungaria – 27%, în Polonia – 16,26% (6,5% + 9,76% – contribuţie specială pentru pensionare), iar în Slovacia CAS-ul este de 17%.
În prezent, CAS-ul suportat de angajatorul român este de 20,8%, iar după eventuala reducere ar ajunge 15,8%.
Accace este unul dintre liderii pieţei serviciilor de consultanţă în management financiar din Europa Centrală şi de Est, oferind corporaţiilor servicii în materie de finanţe şi contabilitate, consultanţă fiscală, salarizare şi dreptul muncii, înmatriculare şi înregistrare, recrutare şi training.
Sursa: Agerpres