Record pentru România! Peste un milion de doze Pfizer vor ajunge luni în ţara noastră
Sursa: Dreamstime
Campania naţională de vaccinare continuă în ritm accelerat în ţara noastră. Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu a anunţat că luni vor ajunge în România peste un milion de doze de Pfizer, record pentru ţara noastră.
Vicepreşedintele CNCAV a anunţat că luni va intra în România cea mai mare tranşă de vaccin produs de Pfizer/BioNTech, respectiv 1.091.610 doze vaccin.
Record de vaccinuri sosite în România
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a precizat că, până în prezent, ţara noastră a primit peste 7,9 milioane de doze de vaccin Pfizer/BioNTech.
„Mâine, 31 mai, România va primi cea mai insemnată tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 1.091.610 doze. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara”, a transmis, duminică după-amiază, CNCAV.
Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.
Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite astfel:
– Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 713.700 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Braşov: 58.500 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Cluj: 105.300 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 58.500 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 87.750 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 67.860 doze.
Aproape 8 milioane de doze de Pfizer în România
„Până la acest moment, ţara noastră a recepţionat 7.913.159 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 6.184.534 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti”, a precizat sursa citată.
În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, săptămânal, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei.
”Mă bucur că cele 4 companii autorizate în Uniunea Europeană livrează vaccinurile conform planului stabilit cu ţara noastră. Este important ca fiecare doză să fie folosită în centrele deschise în toată ţara”, a mai scris Baciu.
Serul produs de Pfizer/BioNTech este folosit în România din 27 decembrie 2020, când a început prima etapă a campaniei naţionale de vaccinare.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




