Aceștia recomandă clienților magazinelor din România să își ceară dreptul la un mediu curat, solicitând comercianților servicii de colectare selectivă.

Cu alte cuvinte, retailerii din România care pun pe piață echipamente electrice au obligația, prin lege, conform celei mai noi reglementari in domeniu – OUG 5/16.04.2015, de a primi echipamentele vechi sau uzate și de a asigura depozitarea lor corectă în vederea reciclării.

De asemenea, comercianții sunt obligați să se asigure că aceste deșeuri intră în fluxul corect de gestionare, flux care la final înseamnă reciclarea acestora.

“Becurile arse și deșeurile care provin din surse de lumină trebuie reciclate din două motive: primul este că ele pot contamina mediul din cauza conținutului de mercur și alte metale grele, iar al doilea este că plasticul, sticla și metalul din ele pot fi recuperate și refolosite, protejând astfel resursele naturale”, a declarat Roxana Șunică, directorul de marketing al Recolamp.

Asociația Recolamp a colectat și reciclat anul trecut 476 tone de deșeuri din echipamente de iluminat. Recolamp este o organizație non-profit fondată în 2007 de General Electric, Osram România și Philips România.