Pentru a obţine o perspectivă diferită asupra „brandului Eminescu” şi pentru a găsi metode de a-l eficientiza, am propus un exerciţiu de imaginaţie oamenilor din publicitate.

Reprezentanţilor agenţiei GMP, care s-a ocupat de campania electorală a preşedintelui Traian Băsescu, le-am propus o situaţie în care, odată la 10 ani, s-ar reevalua vectorii de imagine din zona culturală şi s-ar organiza „alageri naţionale” pentru statutul de „poet naţional”, iar ei ar câştiga pitch-ul pentru campania lui Mihai Eminescu.

Unui strategic planner de la McCann i-am propus să îşi imagineze că are un client care vine cu un produs puţin prăfuit, de tip Eugenia, pe care să-l rebranduiască şi să-l relanseze pe piaţă într-o formulă de succes. Produsul este Mihai Eminescu. Citiţi în continuare strategiile de comunicare propuse de cele două agenţii de publicitate.

GMP: „L-am ‘folosi’ pe Eminescu ca momeală pentru un mare concurs de poezie între generaţii”

Andreea Nemens de la GMP a făcut un exerciţiu de imaginaţie totală şi a gândit o campanie ca şi când Eminescu ar fi printre noi.

În varianta în care s-ar fi discutat doar de opera scriitorului, Nemens spune că o variantă de promovare rapidă şi consens general în jurul recunoaşterii titlului de poet naţional ar fi ca statul să-l interzică, să se găsească un politician care să facă asta acum, după 160 de ani. „Ca răspuns, opinia publică brusc s-ar coaliza în jurul salvării poetului naţional. Ce trist…”, adaugă account-ul. Redăm în continuare draftul de campanie propus de Andreea:

„Dacă l-aş avea pe Eminescu de promovat astăzi pentru a fi poziţionat ca ‘poet naţional’, m-aş folosi de talentul lui şi nu de opera lui. Nu m-aş folosi nicicum de statutul lui de ‘vedetă’, ci l-aş introduce în scena pe YouTube cu un statement modest, lansat prin poezia ‘Epigonii’. Obiectivul nu e să îl impui ca ‘poet naţional’ printr-o campanie, ci ca oamenii să ajungă să-l recunoască ca poet naţional. L-aş ‘folosi’ pe Eminescu ca momeală pentru un mare concurs de poezie între generaţii.

L-aş lăsa provocat de mai tinerii şi contestatarii poeţi să scrie, trăind în timpul nostru, despre clasa politică, despre tinerii noştri şi despre cum e iubirea în aceste vremuri. Aş face din competiţia aceasta un mare eveniment mediatic pentru ca la final, românii să îşi aleagă singuri poetul. Nu pe baza unui mit, cum cred unii că este Eminescu, ci experimentând talentul său.

Pentru că eu cred că Eminescu a avut geniu şi l-ar avea şi scriind în zilele noastre, comparându-se cu tot ce a fost după el. Iar dacă Eminescu ar pierde aceasta competiţie, l-aş aduce pe scenă pe Nichita, care, după ce a primit titlul de ‘poet naţional’, l-ar ridica în sus împărţindu-l cu Eminescu, pentru că, nu-i aşa, marile spirite îşi recunosc unii altora valoarea, mai mult decât o putem face noi, oamenii de rând”.

Eminescu multimedia

Monica Rădulescu de la McCann a avut de promovat produsul comercial Mihai Eminescu, după o analiză a brandului şi o strategie de poziţionare. Redăm în continuare draftul de campanie al Monicăi Rădulescu.

„Eminescu = brand actual?. Eminescu e poetul TOM (Top Of Mind, în terminologia de specialitate, un index care se măsoară în cercetări şi care se referă la primul produs care îţi vine în minte când spui un cuvânt, n.r.) al românilor, primul care ne vine în minte atunci când ne gândim la poezia de România şi în legătură cu care ne mai încearcă încă un sentiment de mândrie naţională.

Problema cu Eminescu e că a rămas un brand naţional învechit, faţă de care avem un respect profund şi de la distanţă. Sunt branduri cu care nu mai interacţionăm de mult, deşi le ştim dintotdeauna: vezi Dacia – ne e dragă, ne aduce aminte de copilărie, dar cine şi-ar mai cumpăra o Dacie în ziua de azi?

Cum transformăm Eminescu într-un produs vandabil?

Păi identificând principala problemă: faptul că oamenii nu se mai regăsesc în situaţiile descrise. Dragostea nu mai e una pură, ideală şi aflată într-un plan spiritual, ci angrenată într-un context banal, consumabilă şi consumată de cele mai multe ori foarte repede.

Rezultă că brandul Eminescu este de fapt brandul iubirii absolute şi neîmplinite şi tocmai aceasta trebuie readusă în atenţia publicului obişnuit să vadă manele de Revelion şi pe Simona Sensual. Deci trebuie readus cumva în actualitate genul ăsta de romantism uşor desuet.

O variantă ar fi să ne adresăm unui target cât mai tânăr şi mai impresionabil şi să facem ce au făcut americanii cu autorii lor desueţi pentru a-i transforma în produse de succes. Au făcut un melanj între valorile actuale şi cele de demult, între acţiunea romanului “Emma” al lui Jane Austen şi fetele superficiale şi de bani gata din “Clueless”, între replici de Shakespeare şi lupte între găşti din care Leo DiCaprio scapă cool şi nevătămat.

Aşa că nu m-ar mira dacă aş vedea un film a cărui acţiune se petrece în zilele noastre, dar al cărui scenariu se poate inspira din dragostea imposibilă din “Luceafărul”. O potenţială problemă ar fi aici faptul că orice valoare culturală a produsului ar fi umbrită sau chiar distrusă de aspectul comercial şi probabil kitsch. Dar dacă asta cere publicul…

O a doua variantă ar fi un transfer de imagine de la o artă la alta. Dacă dragostea ideală e uşor penibilă şi desuetă într-un poem care vorbeşte despre frământările poetului, altfel este ea reprezentată vizual (grafic, prin dans contemporan sau artă multimedia). Aş propune să existe teme date artiştilor, din diferite domenii, iar temele să fie legate de felul în care aleg ei să interpreteze cunoscute motive eminesciene. Ar putea fi expoziţii, dezbateri, petreceri în Fabrica. Publicul ar fi în cazul ăsta unul mai nişat şi mai educat, dar pe termen lung cred că a doua variantă ar putea fi câştigătoare.”