Vodafone România şi RBS România anunţă un parteneriat prin care oferă serviciul de debit direct inter-bancar pentru plata facturilor de telefonie mobilă.

Ca urmare a acestui parteneriat, RBS România va intermedia comunicarea cu bancile cu care Vodafone nu are acorduri bilaterale, în scopul de a facilita tranzacţiile de debitare directă pentru plata facturii Vodafone.

Într-o primă etapă, serviciul este oferit clienţilor Vodafone cu un cont curent deschis la Millennium Bank, care îşi vor putea achita de acum factura Vodafone şi prin direct debit.

Clienţii Vodafone pot activa noul serviciu de direct debit prin semnarea unui mandat prin care autorizează Millennium Bank să transfere contravaloarea facturii lunare din contul lor deschis la Millennium Bank în contul Vodafone deschis la RBS România.

În prezent, mandatul de debit direct poate fi completat atât la sucursalele Millennium Bank, cât şi în magazinele Vodafone. Serviciul nu presupune niciun cost suplimentar pentru clienţii Vodafone. Odată activat serviciul, plata facturii Vodafone va fi efectuată lunar, fără a mai fi nevoie de instrucţiuni suplimentare din partea clientului.

„Direct debit-ul este una din modalităţile de plată a facturii Vodafone cu o popularitate din ce în ce mai mare în rândul clienţilor noştri. Prin acordul încheiat cu RBS România, dorim să oferim unui număr cât mai mare de abonaţi posibilitatea de a utiliza serviciul de direct debit pentru plata facturii Vodafone, indiferent de banca la care aceştia au un cont curent. Într-o primă etapă, ne bucurăm să putem oferi această modalitate de plată clienţilor noştri care au conturi deschise la Millenium Bank şi sperăm să extindem colaborarea şi cu alte bănci”, a spus Karsten Wildberger, Chief Commercial Officer, Consumer Business Unit, Vodafone România.

Debitul direct este o modalitate eficientă şi extrem de practică pentru utilizatori care nu mai sunt astfel nevoiţi să se deplaseze la bancă sau la casierie pentru plata facturii. Pe lângă timpul economisit, utilizatorii au în plus certitudinea plăţii lunare a facturii, din disponibilul existent in conturile acestora, evitându-se astfel întârzierile de plată şi eventualele penalizări.