Băncile pot găsi un client care să preia, de la rău-platnici, ratele la creditul contractat prin Programul ”Prima Casă”. În plus, restanţierii pentru care statul a achitat valoarea de executare a garanţiei nu vor mai beneficia de un spaţiu minim de locuit, a decis Guvernul.

”Pentru a preveni executarea garanţiilor executate de stat, banca are dreptul să găsească un client eligibil care să preia ratele şi creditul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului.

A fost eliminată şi cerinţa privind asigurarea spaţiului minim de locuit pentru beneficiarul care nu a achitat ratele restante şi pentru care statul a achitat valoarea de executare a garanţiei.
Astfel, va fi asigurată o garanţie ”efectivă” a statului şi pot fi executate silit locuinţele achiziţionate sau construite prin Programul ”Prima Casă”.

Ipotecă de gradul I în favoarea statui asupra terenului pe care este construită casa

Guvernul a mai decis instituirea unei ipoteci legale de rangul I, în favoarea statului român, şi o ipotecă legală de rangul II în favoarea finanţatorului, asupra terenului pe care sunt construite locuinţele prin acest Program.
Măsura urmăreşte asigurarea unei garanţii pentru finanţatori, dacă Fondul de Garantare a Creditelor respinge cererea de plată înainte de finalizarea construcţiei.
Pentru a preveni executarea garanţiilor acordate de stat, Guvernul a instituit posibilitatea de preluare a creditelor de către persoane ce îndeplinesc criteriile de eligibilitate.
Modificările aduse astfel OUG 60/2009 au fost decise în urma discuţiilor dintre Ministerul Finanţelor şi Asociaţia Română a Băncilor.

Garanţia statului pentru credit de 75.000 euro pentru casele noi

În acest an, programul a fost modificat, astfel că FNGCIMM va garanta creditul pentru cumpărarea unei locuinţe prin „Prima Casă” în limita a 60.000 euro, pentru imobile vechi ori deja începute, şi 70.000 euro, pentru locuinţe cu lucrări încă neîncepute, iar cumpărătorii organizaţi în asociaţii vor avea o garanţie de câte 75.000 euro, tot pentru case noi.

Creditele prin „Prima Casă” au o rată a dobânzii EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaţa interbancară) la 3 luni plus maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piaţa interbancară românească) la 3 luni plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de finanţator.