Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a precizat că România așteaptă un aviz de la Comisia Europeană pentru a reglementa normele ce privesc pensiile speciale.

Reforma pensiilor speciale din România

„Indiferent de măsurile pe care le luăm în corpul ordonanței, pentru că noi avem cele două mari probleme de rezolvat: de a pune în normalitate reglementările şi am dat exemplul pensiilor speciale, care, să zic, depășesc limita salariului în plată sau acelor sporuri, indemnizații, incluse în salariile de bază, pentru ca să crească pensia specială de care urma să beneficieze titularul.

Deci, chestiunile care, până la urmă, sunt un fel de probleme de reglementare, care țin de decența sistemului de pensii speciale. Deci, avem cele două lucruri de fond: cele care privesc reglementarea aceasta a pensiilor speciale din perspectiva normalității – 1.

Şi 2. ar fi cea legată de pensiile care au un anumit nivel, depășesc un anumit plafon și pentru aceasta, soluția de supraimpozitare a mai fost discutată în spațiul public. Dar, pe lângă aceste două aspecte, foarte important – și aș vrea să fie foarte bine înțeles – e simularea cheltuielilor generate de reglementările pe care noi le cuprindem în ordonanță, adică, practic, ce volum de cheltuială cu pensiile speciale vom avea, ca urmare a acestor reglementări, pentru ca ele să poată să fie suportate din bugetul pensiilor pe termen lung.”, a spus Marcel Boloș.

Proiectul va intra în dezbatere parlamentară

De asemenea, ministrul crede că sunt suficiente informații pentru ca proiectul privind reforma pensiilor speciale să intre în dezbatere parlamentară.

„Până când se ajunge la să zicem un agrement cu Comisia Europeană, ar fi aceste lucruri, ar trebui să fie încă păstrate la nivelul interlocutorilor și ajunge proiectul oricum în dezbatere publică și se vor găsi după ce se maturizează această discuție cu Comisia Europeană și repet, foarte important, după ce se fac aceste simulări care, în baza acestor reglementări cuprinse în proiectul de lege, după aceea cred că sunt suficiente informații pentru ca proiectul să intre în dezbatere parlamentară. Oricum, oricum, în orice situație, termenul este înaintea depunerii cerere de plată  numărul 3.”, a mai spus Marcel Boloș, la finalul ședinței de Guvern de miercuri.