O nouă înregistrare bombă, care dovedeşte că Luiza se află în viaţă şi trăieşte în Italia, a fost difuzată duminică seara, de România TV. Jurnalistul Ovidiu Zară a fost cel care a făcut înregistrarea şi, de altfel, le-a predat-o procurorilor.

Ovidiu Zară a reuşit să-l găsească pe şoferul de TIR care a găsit-o pe Luiza Melencu şi astfel a aflat de la acesta lucruri de o importanţă deosebită. Bărbatul susţine că Luiza este vopsită acum blondă şi face parte dintr-o reţea de prostituţie. Când a întâlnit-o în Italia, la Padova, ea l-a rugat să nu anunţe poliţia, pentru că acest lucru ar putea-o pune în primejdie. Fetele sunt ţinute sub supraveghere 24 de ore din 24 şi nu stau mai mult de două săptămâni în acelaşi loc, scrie România Tv.

Discuţia dintre şoferul de TIR şi Ovidiu Zară:

MARTORUL: Acum două săptămâni, eu am avut-o pe Luiza în mașină. În Padova. Eu sunt șofer de Comunitatea Europeană și am ajuns în Padova, Parcul Industrial. Ideea este în felul următor: am putut să stau cu ea undeva la 10 minute, după care practic am fost oarecum fugărit. De ce? Fiindcă ele sunt urmărite.

OVIDIU ZARĂ: În ce dată aţi ajuns la Padova ?

MARTORUL: Acum două săptămâni, joia

OVIDIU ZARĂ: În jurul cărei ore?

MARTORUL: 22!

OVIDIU ZARĂ: Și v-ați dus la fete?

MARTORUL: Eu nu…. nu merg la fete de obicei. Eu am parcat în Parcul Industrial și acolo sunt o grămadă de fete. Am văzut și mi s-a părut ceva suspect și efectiv m-am dus ca un… Şi a venit la mine în mașină, era blondă săraca, nu am putut să vorbesc cu ea niciun cuvânt, pentru că ele săracele au microfon. Și atunci pe telefon a început să-mi scrie ea.
Deci, trăiește. La fiecare două săptămâni pe ele le mută, gen: Piacenza, Genova, Bari, Milano, cam astea sunt localitățile în care le mută. Nu le vând, doar le mută și pe stradă ies odată pe săptămână (…) Ea mi-a scris pe telefon, ca și mesaj. Adică mi-a făcut semn ca eu să vorbesc. Eu am vorbit cu ea ca și cum nah! Cât costă, ce costă? Bla! Bla! Bla! (…) Era blondă. Și ce mi-a mai scris acolo, mi-a spus că le schimbă și culoarea, că nu rămâne aceeași

OVIDIU ZARĂ: Dar nu v-a spus de cine e luată? De o grupare de români sau albanezi?

MARTORUL: Deci, eu ce pot…. români, români. Mi-a spus că români. Și vă spun un lucru: Ideea e în felul următor. E complicată treaba de ce? Pentru că ele sunt păzite, cel puțin acolo, sunt păzite în ghilimele de poliție. Nu credeți că sunt păzite de altcineva. Pe lângă faptul că-s ai noștri acolo

OVIDIU ZARĂ: Dar nu v-a spus niciun nume?

MARTORUL: Nu mi-a spus niciun nume. Dar nu cred că ele știu. Nu au acte, nu au absolut nimic. Ele oricum, nu pot să plece. Și pe lângă faptul ăsta, eu când m-am dus cu ea, ne-a băgat pe o stradă, o stradă înfundată, eu nu puteam să plec cu mașina în față. Că la un moment dat am zis că o iau, fug și asta e. Vedem ce facem. Ne-a băgat pe o stradă înfundată și s-a pus o mașină în spatele mașinii mele (…) Ideea e în felul următor. Deci, ce mi-a spus fata: pe ele le mută, la două săptămâni le mută. Deci, astea sunt orașele: Padova, Piacenza, Genoa, Milano, Bari. Acuma, eu nu pot să vă spun singur că ea se mai află în orașul Padova. Sau unde se află. Deci nu știu, eu o să mai trec. Vă garantez 100% fata trăiește.

OVIDIU ZARĂ: Dar era speriată? În ce situație era?

MARTORUL: Eeee! N-ați vrea să știți! N-ați vrea să știți! Dacă eu, dacă eu aveam posibilitatea să pot să plec cu mașina, vă dau cuvântul meu, cu orice risc, eu plecam atunci. Dar … ăsta e … ele normal sunt într-o societate de lux. Asta e toată șmecheria. Și odată pe săptămână le scoate la produs, ca să spun așa. Bani, din ce produc în seara, în noaptea aia, deci banii cu care ele trăiesc. Ei nu le dau bani. Deci aia e singura zi în care…

OVIDIU ZARĂ: Dar nu v-a spus să trimiteți un mesaj acasă, ceva?

MARTORUL: Nu mi-a spus nimic de genul. Nu, nu. Absolut nimic. Doar mi-a spus pe final, mi-a spus: nu anunța Poliția. Ele sunt păzite toate de Poliție. Toată Poliția din Padova, cel puțin, e implicată. Fiindcă nu… atâta timp cât ăia stau acolo … ăia stau ca niște paznici. Și ea mi-a spus, pe final, să nu anunț Poliția… Acuma că extragere, cum ar putea fi extrasă de acolo, dacă ar putea vreodată fi, nu știu. Nu știu asta și să vă mai spun o chestie: vă dați seama, că eu am văzut mașina care a stat în spatele mașinii mele. Dar acuma, vă mai spun un lucru: probabil că mai sunt 10-15 mașini sau 3-5 mașini puse acolo

OVIDIU ZARĂ: Nu ați întrebat și de Alexandra?

MARTORUL: Aia vreau să vă spun acuma. Ajung și acolo. Nu am întrebat, ea mi-a spus. Eu nu am putut să întreb decât prin semne. De Alexandra mi-a spus, că știa că e în Bari și știa că trăiește. Dar nu pot să vă garantez, că nu știu. Nu știu. Nu știu. Dar de ea vă spun sigur, a fost la mine în mașină. Deci, eu am avut-o la mine în mașină. Nu din povești, nu din auzite.