Rareș Bogdan dezvăluie următoarea mutare a lui Dragnea! Ce pregătește PSD
Rareș Bogdan, prezent la Târgu Mureș, a vorbit despre inițiativa președintelui Klaus Iohannis de a organiza un referendum, despre care spune că este o necesitatea.
Liberalul susține organizarea unui referendum prin care se va urmări interzicerea amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie.
„Sunt unul care a susţinut necesitatea acestui referendum, mă bucur că preşedintele României a luat această decizie extrem de înţeleaptă, extrem de curajoasă, o decizie strategică, ce ne va arăta clar ce îşi doresc românii. Pentru că sunt absolut convins că românii îşi doresc oameni corecţi, oameni cinstiţi şi ştiu foarte bine că în democraţie hoţii stau la puşcărie, nu în Parlament, nu în Guvern, nu în sediile din Kiseleff ale PSD. Este o decizie care ne va arăta extrem de clar dorinţa românilor pentru o justiţie corectă, pentru un stat funcţional. Iar pentru Liviu Dragnea înseamnă sfârşitul carierei politice. S-a încheiat astăzi cariera politică a lui Liviu Dragnea, fără ordonanţă de amnistie şi graţiere, acesta nu mai are niciun fel de şansă nici în fruntea PSD, nici în fruntea României. Sunt convins că cei din PSD au paşii prin care să încerce să se opună dorinţei preşedintelui, dorinţei poporului român – pentru că vorbim de patru-cinci sondaje de opinie care ne arată procente covârşitoare în favoarea funcţionării justiţiei şi împotriva infractorilor care să conducă această ţară”, a spus Bogdan.
Rareș Bogdan susține că PSD va ajunge la Curtea Constituțională.
„Probabil cei de la PSD vor încerca să mute la CCR, încercând să manipuleze sau să influenţeze Curtea. Nu vor putea să atace întrebările, temele sunt cât se poate de clare şi de normale. Rezidă în dorinţa poporului român şi nu vor putea face asta. (…) Votul este pe 26 mai, probabil vor încerca toate tertipurile posibile pentru blocarea accesului în secţiile de vot pentru referendum, vor încerca să ceară susţinătorilor, după modelul lui Călin Popescu-Tăriceanu, să stea acasă, să nu voteze pentru referendum. Dar sunt absolut convins că forţele dreptei, în frunte cu PNL, vor reuşi să fie alături de preşedintele României, de acest demers. Simt energia unor români care pot să arate exact cum vor să fie conduşi: de hoţi, tâlhari, care au devalizat bugetele publice sau de oameni cinstiţi”, a afirmat Rareş Bogdan.
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.