Rareș Bogdan este împotriva revoluției fiscale a premierului Marcel Ciolacu. Acesta spune că eliminarea facilităților fiscale va tensiona relația dintre România și Uniunea Europeană, determinând specialiștii să plece din țară.

„Nu consider că trebuie scoase facilitățile fiscale în acest moment. Sunt fermieri care trăiesc din subvenții de la UE. Și le spun lor: dacă tensionați relația cu UE veți ajunge ca Ungaria.

Dacă vreți să-i trimiteți în Bangladesh pe IT-iști, atunci scoateți facilitățile”, a spus europarlamentarul la Realitatea PLUS.

Comisia Europeană a aprobat cererea de plată numărul 2 din PNRR

Reformele au prioritate în fața vacanțelor pentru angajații de la stat în această vară, este anunțul făcut, acum câteva zile, de către premierul Marcel Ciolacu, după cel al Comisiei Europene privind aprobarea cererii de plată nr. 2 din PNRR.

„Salut anunțul Comisiei Europene privind aprobarea cererii de plată nr. 2 din PNRR. În urma eforturilor ministrului investițiilor și proiectelor europene din ultima săptămână am reușit să reducem suma reținută din această tranșă de la 150 de milioane la doar 50 de milioane de euro.

Însă, așa cum am spus și astăzi la reuniunea Consiliului Interministerial de Coordonare a PNRR, nu renunțăm la niciun cent din acești bani”, a scris pe Facebook Marcel Ciolacu.

Restructurarea facilităților fiscale la sectoarele construcțiilor și IT

În altă ordine de idei, Ciolacu a afirmat, marţi, că se face o analiză cu privire la restructurarea facilităţilor fiscale anunţată de ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, referitor la sectoarele construcţiilor şi IT, subliniind că nu vor fi luate decizii „pripite”.

„În primul rând, nu o să iau o decizie împreună cu dumneavoastră astăzi, aici. În al doilea rând, am avut deja o discuţie cu reprezentanţii constructorilor şi n-am ajuns la această decizie. În al treilea rând, avem facilităţi de 72 de miliarde.

Suntem singurul stat european, avem un sistem fiscal unde nu există cotă unică. Avem 16, 5, 3, 8, 9. Nimeni nu mai ştie. Cota unică e cota unică. De aceea, se numeşte cotă unică, că altfel îi spuneam cotă diferenţiată, nu cotă unică.

Nu e o perioadă foarte uşoară să vii cu măsuri fiscale, pentru că niciodată în perioade de criză, cu toate că am început să o depăşim, dar n-avem încă o creştere economică majoră, n-am intrat în recesiune faţă de alte state europene şi menţinem trendul.

Trendul şi de la Banca Mondială, şi de la FMI, şi de la Banca Naţională este că vom închide cel puţin cu un 3% creşterea economică. Deci, România nu va intra în recesiune”, a spus premierul.