Potrivit companiei, Raoul Ros va avea ca responsabilităţi administrarea şi gestionarea operaţiunilor curente ale companiei, precum şi direcţia strategică şi comercială pe care Alcatel-Lucent o are în România şi în celelalte ţări pe care acesta le coordonează, fiind responsabil şi de managementul reţelei de parteneri comerciali în Europa Centrală şi de Sud.

'Mă bucur să mă reîntorc în România şi în această regiune. Voi continua să consolidez poziţia strategică a companiei Alcatel-Lucent în România şi în ţările din regiunea pe care o coordonez şi să susţin dezvoltarea centrului de R&D din România. Sunt conştient de provocările, dar şi de oportunităţile pe care compania le are în regiune. Avem o echipă extraordinară în România, dar şi în regiune, cu oameni înalt calificaţi, pasionaţi şi dedicaţi muncii lor. Împreună putem să oferim cele mai bune soluţii clienţilor noştri', a declarat noul director general al Alcatel-Lucent România.

'România este o piaţă strategică pe harta globală a Alcatel-Lucent şi am convingerea că Raoul va duce mai departe dezvoltarea activităţilor companiei, asigurând cel mai bun mediu de dezvoltare pentru clienţii noştri şi pentru cei peste 1.500 de angajaţi pe care îi avem în România', a afirmat Roberto Loiola, regional leader Alcatel-Lucent Europa Centrală şi de Sud.

Raoul Ros are o experienţă de peste 20 de ani în industria de telecomunicaţii şi a fost directorul Alcatel-Lucent România şi responsabil de activitatea companiei în Europa de Sud-Est între iulie 2009 – iulie 2012. Anterior revenirii în România, Ros a deţinut o poziţie cheie în cadrul Alcatel-Lucent, fiind EMEA Channel Partner Organization Leader.

Prezentă în România din 1991, compania Alcatel-Lucent are două sedii locale – în Timişoara, sediul central, şi în Bucureşti. În cele două sedii lucrează peste 1.500 de angajaţi, formând cea mai mare organizaţie de cercetare-dezvoltare în domeniul comunicaţiilor din România.AGERPRES

Te-ar putea interesa și: