Rafar investeşte 1 mil. euro într-o nouă locaţie Debenhams

Rafar investeşte 1 mil. euro într-o nouă locaţie Debenhams
Publicat de CAPITAL la 23 iunie 2009, 11:12

Rafar, divizia de fashion a RTC Holding, inaugurează astăzi un nou magazin Debenhams în Bucureşti, la primul etaj al centrului comercial Băneasa Shopping City, în urma unei investiţii de 1 milion de euro.
„Am luat decizia de a deschide cel de-al treilea Debenhams din Bucureşti în Bâneasa ţinând cont atât de reacţia foarte bună a pieţei la brandul Debenhams, cât şi de oportunitatea de a fi prezenţi într-un spaţiu bun, în cel mai important centru comercial de fashion

Rafar, divizia de fashion a RTC Holding, inaugurează astăzi un nou magazin Debenhams în Bucureşti, la primul etaj al centrului comercial Băneasa Shopping City, în urma unei investiţii de 1 milion de euro.

„Am luat decizia de a deschide cel de-al treilea Debenhams din Bucureşti în Bâneasa ţinând cont atât de reacţia foarte bună a pieţei la brandul Debenhams, cât şi de oportunitatea de a fi prezenţi într-un spaţiu bun, în cel mai important centru comercial de fashion din zona de Nord a Bucureştiului”, a declarat  Ramona Stănciulescu, CEO Rafar.

Noul magazin Debenhams are o suprafaţă de aproape 1.000 metri pătraţi şi prezintă 30.000 de produse (haine,înăţăaminte, lenjerie şi accesorii, pentru femei, barbaţi şi copii).

De la lansarea brandului în România, în martie 2007, numărul magazinelor operate de Rafar în ţară şi Republica Moldova a ajuns la şapte unităţi, iar suprafaţa lor totală depăşeşte 11.000 metri pătraţi.

Rafar, divizia de fashion a grupului RTC, numară 28  magazine, cu o suprafaţă totală de peste 15.000 mp. Portofoliul Rafar cuprinde francizele pentru mărcile Debenhams, Aldo, Olsen, Mandarina Duck, Sacoor Brothers, Kanz , Pablosky, Toi&Moi, Forever 18, Bijoux Terner, J.Press, Bally, Bruno Magli şi Fratelli Rossetti.

SURSA: Rafar

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.