Omul de afaceri Ioan Crișan, care a ars de viu după ce mașina sa a fost incendiată sâmbătă dimineață, la Arad, a mai fost implicat în două incidente ”destul de suspecte”, a spus analistul militar Radu Tudor.

”Victima, persoana care a decedat, a mai fost implicată în două incidente destul de suspecte care îl califică și pe el într-o zonă cu semnul întrebării. El a mai avut parte de o incendiere a casei sale în trecut. Este un element care e esențial în derularea anchetei de către polițiști. În plus, acum câțiva ani, din casa sa a dispărut o sumă foarte mare de bani, în euro, cash. Acest lucru era cunoscut de cercul apropiaților săi.

Din informațiile mele, e vorba de 400.000 de euro care i-au dispărut. Poate e miza unei răfuieli, nu se știe dacă suma a dispărut sau a fost ascunsă de el.Este posibil ca această explozie să vină, pe o înșiruire logică, pe filiera unor răfuieli anterioare, poate una de crimă organizată, să fi fost un avertisment din partea altor membri ai filierei”, a spus analistul militar Radu Tudor, sâmbătă, la Antena 3.

“Crima organizată profesionistă a pătruns în România”

”Acest individ avea o crescătorie de animale și de pești care veneau pe filieră africană. România nu deține ferme de crocodili, la fel și somnul african. E un semnal crunt că crima organizată profesionistă a pătruns în România și a lovit crunt fără să existe niciun fel de informație, pentru a se putea preveni din partea autorităților statului”, a declarat Radu Tudor.

Anchetatorii din cazul mașinii arse de la Arad au suspiciuni ca ar fi fost pusă o bombă în autoturism. Potrivit unor surse, se merge pe varianta unui asasinat în cazul de la Arad. În acest moment, sunt vizate deja mai mult persoane în acest caz.

Bomba ar fi fost activată de la distanță, potrivit unor surse din anchetă și se conturează tot mai mult ideea unui asasinat. Sunt indicii că bomba ar fi fost acționată cu telecomandă de la distanță. Pe o distanță de zeci de metri sunt împrăștiate toate obiectele din caroseria mașinii.