Capital: Viata v-a pus in situatii diverse, dar cea mai interesanta pentru cititori este aceea de ofiter de proiect in cadrul Bancii Mondiale. Va numarati printre putinii romani care cunosc culisele negocierilor acordurilor de finantare.
Ionut Purica: Mult spus, culise. Cei de la Banca Mondiala erau in cautarea unui ofiter de proiect pe cai ferate si energie. Eu coordonam cooperarea internationala la RENEL, din pozitia de director. Ne-am intalnit, ne-am placut, am lucrat impreuna. A fost o experienta interesanta, nu lipsita de aventura. Am ajuns pana in Kosovo. UN Mission avea nevoie de un expert in energie. S-a nimerit ca eu sa fiu cel mai aproape. M-am dus in 1999. Asa ca prima evaluare a situatiei sistemului energetic din Kosovo, imediat dupa razboi, eu am facut-o. Apoi m-am mutat la Tirana. Surprinzator, albanezii sunt foarte legati de romani. Spun: „A! Romanii, arnautii, Ghica”. Ne intelegeam: Gruia, Skanderbeg, Iancu de Hunedoara.
Dupa care m-am intors, si cand am vazut ca vor sa ma trimita in Moldova le-am spus „Gata baieti”, si m-am apucat de altceva. Cam asta a fost experienta mea „in culise”, suficienta totusi pentru a putea afirma ca nu suma pe care ti-o imprumuta un organism financiar international este importanta, ci conditiile in care ti-o da. Aici se cantoneaza problema. Nimeni nu analizeaza clar conditionalitatile.
Capital: Poate si pentru ca sunt cunoscute doar catorva, celor care le negociaza.
Ionut Purica: Nu este doar asta. Scaparea in a analiza apartine celor putini, despre care vorbiti. Nu pot uita ce s-a intamplat in 1998, cand RENEL s-a transformat in CONEL. RENEL tocmai scosese o emisiune de bonduri, era vorba despre 120 de milioane de dolari, impreuna cu Merill Lynch. Prima conditionalitate impusa intr-o asemenea situatie de un organism financiar international este. „Clientule, nu-ti schimba personalitatea juridica pana nu-mi dai banii inapoi sau, daca o faci, spune-mi si mie”. RENEL nu a respectat-o, asa ca s-a trezit ca Merill Lynch cere banii inapoi. Le convenea. Intre timp, Romania fusese retrogradata pe pietele financiare internationale. Bondurile fusesera emise cu o dobanda initiala de 8-9%. Acum era 12 -14%. Daca esti finantist si ai 120 de milioane de dolari date cu 8-9% si stii ca poti investi aceeasi bani cu 12-14%, ce faci? Pai astepti prima greseala a debitorului, mai ales daca ai un contract bine facut, il prinzi, ii iei banii si ii dai inapoi cu dobanda mai mare. Si cum ai nostri facusera schimbarea fara a se consulta cu Merill Lynch, au avut de ales intre a inapoia banii inainte de scadenta sau a plati diferenta de dobanda. Iata cum, intr-un context dat, o decizie de schimbare, insuficient analizata, duce la cheltuieli nejustificate.
Capital: Un repros adus institutiilor financiare internationale este acela ca aplica retete ce nu iau in considerare situatia reala din tarile asistate. Cum comentati?
Ionut Purica: Reprosurile, daca sunt, privesc mai degraba guvernele. Banca Mondiala iti da bani cu o conditie: vrea sa-i spui ce faci cu ei. Si aici ai de ales. Faci ce spune ea, sau faci ce stii tu. Nu te obliga nimeni la nimic, dar trebuie sa stii clar ce vrei sa faci cu banii. Daca nu, functionarii bancii fac ce stiu ei. Apare riscul sa ia din raft proiecte vechi, facute pentru Pakistan sau Nigeria si sa incerce sa le aplice Romaniei. Nu le poti cere sa fie mai destepti ca tine, Guvern. Dar poti spune „Domnule, imi construiesc eu structurile care sa analizeze tot ce tine de dezvoltare si imprumut, niste nebuni linistiti care sa stea toata ziua cu ochii in calculator si sa se ocupe numai cu asta”. Banca te lasa. Si cand ai puterea de modelare si analiza nu-l mai lasi pe altul sa-ti spuna ce sa faci. Sau, daca tine sa te comande, ii propui sa vina in Romania si sa traiasca cu trei milioane pe luna, cat timp aplici reforma pe care ti-o impune el.
Capital: Noi in care dintre cele doua situatii ne aflam?
Ionut Purica: Ne-am mai revenit, cat de cat, s-a mai negociat cate ceva. Dar ca sa obtii succese, trebuie sa ai in spate niste studii de impact, o baza, sa construiesti modele compatibile cu situatia din Romania. Am trecut printr-o moda periculoasa, am avut fobia planificarii intr-o lume in care cei puternici nu fac nici un pas fara sa-l gandeasca cu ani inainte. Totusi, s-a definitivat in ultimii ani o gandire generala, o directie inspre care ne indreptam: NATO, Europa. Institutiile financiare internationale sunt instrumente pentru aceste decizii de orientare politica. Intre ele exista o intelegere. In momentul in care economia Romaniei trebuie sa o ia intr-o anumita directie lucreaza impreuna, dar munca de jos, schimbarea si sacrificiile trebuie sa le facem noi. Si sa stim ce facem.
Carte de vizita
· Absolvent al Institutului Politehnic Bucuresti, facultatea de energetica, promotia 1979, doctor in fizica, doctorand in economie.
· Inainte de 1989 a facut cercetare, in Romania si Italia.
· Intre 1990-1993 a lucrat in Italia, pentru Agentia de Energie Nucleara si Energie Alternativa. Intors in tara, a fost cooptat director de cooperare internationala la RENEL. Urmatorul pas: ofiter de proiect in cadrul Bancii Mondiale. A participat, din partea IFC (divizia de investitii a Bancii Mondiale), la concesionarea Regiei de Apa Bucuresti catre Vivendi. A lucrat in Kosovo, in 1999, la invitatia UN Mission. Urmatoarea sa misiune a fost in Albania. La intoarcere a parasit Banca Mondiala si s-a angrenat in elaborarea Planului National de Aderare la UE si a Strategiei de dezvoltare a sistemului energetic.
· In prezent, conduce o companie de trading de emisii de CO2 – Emission Control si participa la derularea proiectului ESEN II.
