Primele experienţe cu banii şi educaţia financiară, la fel ca în cazul altor aspecte ale vieţii, lasă urme adânci în comportamentul economic al adultului. Copiii au tendinţa nu doar să asculte de sfaturile moralizatoare şi lecţiile de viaţă ale părinţilor, ci şi să le imite comportamentul, indiferent dacă e vorba de felul în care îşi rezolvă problemele financiare, de relaţionare sau orice altă problemă.

Primele lecţii legate de bani ar putea fi la fel de simple ca cele legate de aritmetică şi ar trebui să conţină întotdeauna un factor de divertisment, pentru a nu fi percepute ca pe nişte corvoade. Din punctul de vedere al psihanalistului Alfred Dumitrescu, primele experienţe ale copiilor cu bani ar trebui să nu impună în mintea copilului „BANUL” ca pe un fel de divinitate ce-şi exercită discreţionar puterea asupra lumii adulţilor şi, implicit, îl poate face pe copil să-şi perceapă părinţii nu ca pe nişte surse reale de autoritate, stabilitate şi siguranţă, ci ca pe nişte „copii” ceva mai mari, la fel de speriaţi şi neputincioşi ca şi el.

„Cred că ar fi de dorit ca părinţii să folosească în mod constructiv banul pentru a-şi ajuta copilul să internalizeze structuri fundamentale ale unei vieţi psihice sănătoase: ideea de limită (adică, de pildă, distincţia dintre ceea ce doreşte şi ceea ce este posibil sau dintre dorinţă şi nevoie), ideea de amânare (nu tot ce este posibil este posibil imediat, sunt dorinţe a căror realizare necesită suportarea unui anume grad de frustrare) sau cea de valoare (legată în primul rând de efortul necesar pentru a obţine satisfacerea unei dorinţe)”, explică Alfred Dumitrescu pentru capital.ro.

Desenele animate, lecţie de economie

Situaţiile cele mai banale din viaţa unui copil se pot transforma în lecţii de cultură financiară. O astfel de situaţie poate apărea, de exemplu, atunci când copiii întreabă de ce să stingă lumina într-o cameră când nu este folosită, dar e de preferat ca explicaţiile să fie mai generale.

Nu este suficint să îi explici că electricitatea costă bani şi o factură mare înseamnă mai puţine dulciuri pentru el. Trebuie să înţeleagă faptul că risipa de resurse este un rău în sine, chiar dacă aceasta nu ar afecta semnificativ bugetul familei. „Desenele animate pot fi o ocazie excelentă pentru lecţii financiare, o aplicaţie ingenioasă ar fi să oferi copiilor cadouri nu doar în bani, ci şi în, de exemplu, acţiuni la Disney. Chiar dacă acesta va primi doar o foaie pe care nu o poate folosi la joacă, ca pe ultima jucărie din desenul lor preferat, părinţii îi pot explica faptul că el deţine o mică parte din compania sa preferată”, explică psihologul Gregory Keer într-un articol pe tema educaţiei financiare în primii ani din viaţa unui copil.

Nu confundaţi copiii cu angajaţii!

Una dintre cele mai frecvente greşeli pe care le fac părinţii în tentativa de a-şi responsabiliza copii este să le ofere bani sub formă de recompensă dacă sunt „cuminţi”, pentru diverse performanţe la şcoală, sport sau alte activităţi sau pentru îndeplinirea unor sarcini casnice.

„Iubirea, obedienţa sau performanţa cumpărate cu bani riscă să fie nişte cadouri otrăvite pentru copilul care va învăţa că banul este stăpânul tuturor lucrurilor şi va risca mari dificultăţi emoţionale ca adult. O astfel de recompensare este rezultatul aceleiaşi confuzii pe care unii manageri o fac în relaţia cu angajaţii, oferindu-le şi cerându-le acestora multă implicare afectivă în speranţa (mai mult sau mai puţin disimulată) că o astfel de relaţie „ca-n familie” îi va scuti de costuri salariale mai mari”, comentează Alfred Dumitrescu.

Pe de altă parte, generozitatea financiară necondiţionată şi mai ales nelimitată nu poate avea decât efecte extrem de negative asupra copiilor. Mulţi părinţi încearcă să compenseze lipsa de implicare în viaţa copilului prin cash sau chiar să-şi transforme progeniturile în oglinzi umane ale propriului succes financiar.

Primul cont bancar şi primul job

Primul cont bancar poate fi un excelent test de responsabilitate pentru un adolescent, când acesta ar trebui să primească o sumă fixă de bani la un interval mai mare pentru a învăţa să şi-i gestioneze şi să economisească pentru achiziţii pe care le consideră importante.

Primul job este de asemenea important în dezvoltarea unui tânăr, fie că este vorba de un part-time în timpul studiilor sau de o slujbă de vară în vacanţă. „În principiu, orice experienţă de muncă adevărată este utilă şi poate avea un rol formator (în ceea ce mă priveşte, acesta este un element pe care îl iau întotdeauna în considerare în cazul unui interviu de angajare), dar doar cu condiţia ca respectiva experienţă să fie percepută de cel în cauză nu (doar) ca o corvoadă, ci ca un pas spre câştigarea autonomiei”, explică Alfred Dumitrescu.

Ipocrizia părinţilor se regăseşte în dezvoltarea copilului

Printre cele mai comune deviaţii de comportament în legătură cu banii manifestate la copii este să ia pe furiş bani din portofelul altor membri ai familiei, deşi au primit o educaţie coprespunzătoare şi sunt conştienţi de gravitatea gestului lor. „După cum cânta ABBA, „money must be funny in a rich man’s world!”. Banii, adică ceea ce ei pot cumpăra (gumă de mestecat, maşinuţe, telefoane mobile, ceasuri sau tricouri „de marcă”, în funcţie de vârstă) sunt o tentaţie pentru oricine”, spune psihologul, adăugând imediat că numărul copiilor care fură bani este infinit mai mic decât cel al adulţilor care fac acest lucru.

În această privinţă, educaţia este foarte importantă, iar consecvenţa părinţilor între ceea ce spun şi ceea ce fac este crucială pentru dezvoltarea ulterioară a copilului. „Dacă unui copil i se spune că este rău să furi bani, dar lucrurile cumpărate cu bani sunt un subiect de discuţie permanent în familia sa, este greu de crezut că acesta nu va dobândi o imagine cumva distorsionată despre importanţa banilor. Educaţia nu se reduce la texte moralizatoare, ci este distilatul a ceea ce un copil înţelege din ceea ce se petrece în jurul său; dacă părinţii sunt excesiv de preocupaţi de bani sunt mari şanse ca el să se identifice total cu această preocupare fie să o respingă în totalitate”, mai adaugă Dumitrescu, subliniind faptul că în ambele variante rezultatul este o atitudine dezadaptativă în raport cu banii şi valorile materiale.