Proiectul de lege care ar putea pica Guvernul e gata! Au fost aduse amendamente importante

Proiectul de lege care ar putea pica Guvernul e gata! Au fost aduse amendamente importante
Publicat de Bogdan Ungureanu la 28 ianuarie 2020, 22:05

Proiectul de lege pentru care Guvernul Orban îşi va angaja răspunderea, miercuri, în Parlament, a fost aprobat în forma sa finală, a precizat Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului. El a explicat şi ce amendamente au fost aduse proiectului privind alegerea primarilor în două tururi.

Guvernul a aprobat forma finală, cu amendamente, a proiectului de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin pe care urmează să-şi angajeze răspunderea, miercuri, în Parlament, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

„Principalele amendamente adoptate la proiectul de lege vizează perioada pentru care este permis votul celor cu vize de flotant, astfel perioada a fost instituită la 60 de zile, un amendament al PNL. De asemenea, numărul de semnături, iarăşi, o cerinţă a mai multor organizaţii civice care au solicitat înlesnirea şi facilitarea modului de înscriere în cursa electorală a candidaţilor independenţi a fost respectată, agreată şi adoptată, respectiv numărul de semnături a fost redus de 1% la 0,5% din lista electorală din localitatea respectivă pentru depunerea candidaturilor, amendament depus de colegii de la USR”, a declarat Ionel Dancă, marţi, la finalul şedinţei de Guvern.

Amendament privind reprezentarea minorităţilor naţionale şi a formaţiunilor politice în structurile Birourilor Electorale

El a precizat că un alt amendament adoptat este cel privind reprezentarea minorităţilor naţionale din Parlamentul României şi a formaţiunilor politice din Parlament în structurile Birourilor Electorale, astfel încât „să fie permisă această reprezentare pentru minorităţile naţionale şi pentru formaţiunile politice care au număr 7 senatori sau 10 deputaţi”.

„Un alt amendament adoptat vizează modul de acreditare a observatorilor la secţiile de votare, astfel încât această activitate să fie facilitată faţă de normele aflate în vigoare care îngreunează, pe de-o parte, acreditarea observatorilor independenţi şi, în acelaşi timp, permite prezenţa în proximitatea Secţiilor de votare a unor reprezentanţi politici şi care nu au ce căuta în zona respectivă. Acestea au fost principalele amendamente adoptate astăzi şi procedura de angajare a răspunderii Guvernului pentru acest proiect de lege este în desfăşurare, mâine Guvernul se va prezenta în faţa Parlamentului”, a mai declarat Dancă, potrivit Agerpres.

Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.