Mai exact, cei 1% din populaţie cu venituri de peste 630.000 de dolari (din salarii, investiţii şi alte surse mai puţin evidente) vor simţi o majorare a taxelor cu aproape 110.000 dolari în 2015, potrivit Centrului de Politici Fiscale.
În general, taxele vor scădea pentru aproximativ 16% dintre gospodării, conform propunerii lui Obama, iar pentru circa 33% dintre gospodării vor creşte, dar destul de puţin. Spre exemplu, 63% dintre cei care realizează venituri cuprinse între 100.000 şi 200.000 de dolari vor plăti taxe mai mari cu circa 500 de dolari, potrivit Centrului de Politici Fiscale. Dar pentru cei care câştigă între 200.000 şi 500.000 de dolari majorarea va fi, în medie, de aproape 5.000 de dolari.
Obama vrea ca cele două rate principale de impozitare pe profit, în prezent de 33% şi 35%, să crească la 36% şi 39,6%. De asemenea, va majora şi rata impozitului pe câştigurile de capital şi dividende pentru gospodăriile cu venituri mari, cu cinci procente, la 20%.
Dacă va fi aprobat, bugetul propus de liderul de la Casa Albă va obţine, în următorul deceniu, venituri cu aproximativ 2.100 de miliarde de dolari mai mari decât în cazul în care Congresul doar va extinde politicile fiscale actuale, estimează Centrul. Deficitul bugetar ar urma să coboare de la 1.330 miliarde de dolari, sau 8,5% din PIB, proiectat pentru acest an fiscal la 901 miliarde de dolari, sau 5,5% din PIB.
Conform planului de impozitare propus de Mitt Romney, candidatul la obţinerea învestiturii republicane în alegerile prezidenţiale din noiembrie, guvernul federal va pierde 3.400 de miliarde de dolari, potrivit CNN Money.