Prognoza meteo actualizată

Prognoza meteo. Meteorologii anunță o răcire a vremii în toată țara. Potrivit ANM, mai multe regiuni se vor afla sub avertizare cod galben de vânt începând de duminică, de la ora 18.00 şi până luni, la prânz.

Progniza meteo pentru 5 octombrie, ora 12 – 16 octombrie, ora 16: ANM anunţă ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului, răcire semnificativă şi precipitaţii mixte în zona montană înaltă.

Vremea va intra într-un proces de răcire semnificativă, duminică în vestul şi nordul teritoriului, iar luni şi în rest. Aria ploilor va fi în extindere, iar în zonele de munte, cantităţile de apă vor depăşi 10…15 l/mp şi izolat 20…25 l/mp. În noaptea de duminică spre luni se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare în nordul Carpaţilor Orientali, iar la altitudini mai mari de 1700 m şi în restul masivelor montane”, prognozează meteorologii.

Vântul se va intensifica temporar în majoritatea regiunilor din România.

Pentru perioada 15 octombrie, ora 18 – 16 octombrie, ora 12, a fost emisă o avertizare cod galben, vizând intensificări ale vântului.

”În intervalul menţionat temporar vântul va prezenta intensificări în sudul Transilvaniei şi al Olteniei, în Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei şi în sud-vestul şi estul Munteniei, cu viteze de 55…65 km/h.

În Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în special la altitudini de peste 1700 m, vor fi rafale în general de 80…110 km/h”, conform ANM.

Vremea în București

Vremea în București se anunță frumoasă. Meteorologii anunţă temperaturi de până la 29 de grade în Capitală.

”Duminică vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, cu o temperatură maximă de 27…29 de grade iar cerul va fi mai mult senin pe parcursul zilei, apoi se va înnora treptat”, conform ANM, care a făcut publică prognoza pentru intervalul 15.10.ora 12:00 – 16.10 ora 16:00 în București.

Potrivit ANM, în a doua parte a nopţii de duminică spre luni şi luni dimineaţă, temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 11…13 grade.

Vremea se va răci semnificativ luni, faţă de intervalul anterior, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, precizează Administraţia Naţională de Meteorologie.