Profitul Samsung a scăzut pentru al doilea trimestru consecutiv

Publicat de Valentin Vioreanu la 29 aprilie 2014, 10:12

Grupul sud-coreean Samsung Electronics Co, cel mai mare producător mondial de smartphone-uri, a raportat marţi cea de-a doua scădere consecutivă a profitului trimestrial, însă directorii companiei speră că rezultatele îşi vor reveni în al doilea trimestru graţie vânzărilor noului smartphone Galaxy S5, transmite Reuters.

În perioada ianuarie-martie 2014, profitul operaţional al Samsung Electronics a scăzut cu 3,3% comparativ cu primul trimestru al anului trecut, până la 8.490 miliarde woni (8,2 miliarde de dolari). În schimb, profitul net a crescut cu 5,9% în ritm anual până la 7.570 miliarde woni (7,31 miliarde de dolari) iar vânzările s-au majorat cu 1,53% până la 53.680 miliarde woni.

Compania a informat că a vândut aproximativ 111 milioane telefoane mobile în primul trimestru al acestui an, iar smartphone-urile au reprezentat aproximativ 70% din această cifră. De asemenea, în aceeaşi perioadă, Samsung a livrat aproximativ 13 milioane tablete.

'Samsung se aşteaptă ca aceste câştiguri să se îmbunătăţească începând din al doilea trimestru graţie vânzărilor mai bune de display-uri şi aparate electronice de larg consum, cumulată cu creşterea constată a vânzărilor diviziilor de dispozitive mobile şi memorii' a informat compania sud-coreeană într-un comunicat.

Deşi Samsung nu a dezvăluit detalii legate de numărul smartphone-urilor vândute în primul trimestru, firma de cercetare Strategy Analytics estimează că, pe segmentul smartphone, cota de piaţă a grupului sud-coreean a scăzut în primul trimestru pentru prima dată în ultimii patru ani. Potrivit Strategy Analytics, Samsung Electronics a rămas lider mondial în condiţiile în care a livrat 89 milioane smartphone-uri în primele trei luni, însă cota sa de piaţă a scăzut la 31,2% de la 32,4% în primul trimestru al anului trecut. Principalul său rival, grupul american Apple, a suferit şi el o scădere a cotei de piaţă de la 17,5% la 15,3%.

'Samsung continue să se confruntă cu o concurenţă dură din partea Apple în zona high-end a pieţei de smartphone şi din partea mărcilor chineze în zona inferioară a pieţei', a declarat directorul Strategy Analytics, Neil Mawston.

Datele Strategy Analytics arată că în primul trimestru al acestui an cota de piaţă a Lenovo a crescut la 4,7% de la 3,9% anul trecut, în timp ce cota de piaţă a unui alt producător chineze de smartphone-uri, Huawei Technologies, a rămas neschimbată la 4,7%.

Grupul sud-coreean Samsung Electronics Co, cel mai mare producător mondial de smartphone-uri, a raportat marţi cea de-a doua scădere consecutivă a profitului trimestrial, însă directorii companiei speră că rezultatele îşi vor reveni în al doilea trimestru graţie vânzărilor noului smartphone Galaxy S5, transmite Reuters.

În perioada ianuarie-martie 2014, profitul operaţional al Samsung Electronics a scăzut cu 3,3% comparativ cu primul trimestru al anului trecut, până la 8.490 miliarde woni (8,2 miliarde de dolari). În schimb, profitul net a crescut cu 5,9% în ritm anual până la 7.570 miliarde woni (7,31 miliarde de dolari) iar vânzările s-au majorat cu 1,53% până la 53.680 miliarde woni.

Compania a informat că a vândut aproximativ 111 milioane telefoane mobile în primul trimestru al acestui an, iar smartphone-urile au reprezentat aproximativ 70% din această cifră. De asemenea, în aceeaşi perioadă, Samsung a livrat aproximativ 13 milioane tablete.

'Samsung se aşteaptă ca aceste câştiguri să se îmbunătăţească începând din al doilea trimestru graţie vânzărilor mai bune de display-uri şi aparate electronice de larg consum, cumulată cu creşterea constată a vânzărilor diviziilor de dispozitive mobile şi memorii' a informat compania sud-coreeană într-un comunicat.

Deşi Samsung nu a dezvăluit detalii legate de numărul smartphone-urilor vândute în primul trimestru, firma de cercetare Strategy Analytics estimează că, pe segmentul smartphone, cota de piaţă a grupului sud-coreean a scăzut în primul trimestru pentru prima dată în ultimii patru ani. Potrivit Strategy Analytics, Samsung Electronics a rămas lider mondial în condiţiile în care a livrat 89 milioane smartphone-uri în primele trei luni, însă cota sa de piaţă a scăzut la 31,2% de la 32,4% în primul trimestru al anului trecut. Principalul său rival, grupul american Apple, a suferit şi el o scădere a cotei de piaţă de la 17,5% la 15,3%.

'Samsung continue să se confruntă cu o concurenţă dură din partea Apple în zona high-end a pieţei de smartphone şi din partea mărcilor chineze în zona inferioară a pieţei', a declarat directorul Strategy Analytics, Neil Mawston.

Datele Strategy Analytics arată că în primul trimestru al acestui an cota de piaţă a Lenovo a crescut la 4,7% de la 3,9% anul trecut, în timp ce cota de piaţă a unui alt producător chineze de smartphone-uri, Huawei Technologies, a rămas neschimbată la 4,7%. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.