Profitul, înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) a urcat cu 0,2%, la 4,7 miliarde de euro (5,8 miliarde de dolari), faţă de 4,58 miliarde de euro cât estimau analiştii. Profitul la divizia T-Mobile USA a urcat cu 19%, de asemenea a crescut şi profitul înregistrat pe piaţa internă.

Deutsche Telekom a înregistrat în trimestrul doi din 2012 un profit net de 614 milioane de euro, faţă de 607 milioane de euro cât estimau analiştii. Vânzările au scăzut cu 0,7%, la 14,38 miliarde de euro, faţă de 14,4 miliarde de euro cât estimau analiştii.

"Există motive de optimism pentru creşterea din SUA pe viitor. Dacă ţinem cont de problemele economice cu care se confruntă Europa, Deutsche Telekom se descurcă mult, mult mai bine decât celelalte companii", a explicat analistul Jacques Abramowicz, de la Silvia Quandt & Cie. în Frankfurt.

Recent, Deutsche Telekom şi-a menţinut estimările pentru profitul din acest an, semnalizând o stabilizare a afacerilor sale din Europa, care încă este afectată de mediul economic dificil. Profitul, înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA), excluzând elementele excepţionale, ar urma să scadă în 2012 la 18 miliarde de euro, faţă de 18,7 miliarde de euro în 2011.

Deutsche Telekom deţine 40 la sută din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization SA. La rândul său, OTE deţine 54,01% din Romtelecom iar divizia sa de telefonie mobilă, Cosmote, este prezentă pe piaţa românească prin Cosmote România, societate deţinută de grupul OTE, prin Romtelecom (30% din acţiuni) şi Cosmote Grecia (70% din titluri).
Sursa: Agerpres