Profeţie cruntă pentru România! Valul 5 al pandemiei e pe drum: “Va veni sigur!”
Sursă: Dreamstime
Profeţie cruntă pentru ţara noastră, lansată chiar de un personaj important din sistemul medical din România. Valul 5 al pandemiei este o certitudine, spune acesta. Trebuie să ne pregătim, altfel vom fi loviţi fără milă, mai ales în contextul neîncrederii populaţiei în vaccinare.
Nou semnal de alarmă tras de specialişti! România trebuie să se pregătească şi de valul 5 al pandemiei!
Opinia îi aparţine directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, Lucian Blăguțiu. Oficialul nu crede că România poate scăpa de pandemie mai devreme de 2023.
“Pot spune că suntem aproape de vârf, în topul vârfului, iar de aici va urma o descreștere”
Cât despre actualul val, Lucian Blăguțiu consideră că a fost atins deja vârful, iar acum va urma o descreştere a numărului de infectări.
“După mine, după ce văd ce se întâmplă, după presiunea pe spitale, pot spune că suntem aproape de vârf, în topul vârfului, iar de aici va urma o descreștere. Spun asta pentru că în momentul în care închidem și școlile, circulația se mai reduce, introducem și carantina de noapte, chiar și fără să închidem economia, s-ar putea să o luăm pe o pantă descendentă”, afirmă şeful DSP Sibiu, potrivit Turnul Sfatului.
“Urmează să ne pregătim de valul cinci. Va veni sigur”
Valul 5 al pandemiei este o certitudine, consideră Lucian Blăguțiu, pentru că şi cei vaccinaţi pot transporta virusul: “Migrarea populației există, contactele sunt multe”, spune acesta.
“Urmează să ne pregătim de valul cinci. Va veni sigur. Asta pentru că și cel vaccinat va transporta virusul, în plus, avem destui nevaccinați. Migrarea populației există, contactele sunt multe. Nu știu dacă ați observat, dar cei vaccinați au un sentiment de siguranță și de relaxare, nu poartă corect masca sau nu o poartă deloc. Ei simt că deja au drepturi.
Legislația e pentru toți, nu pentru unii. Da, tu ai drepturi, dar te comporți pe stradă la fel ca ceilalți, nevaccinați. În interior, acolo, da. Există un sentiment de relaxare și de siguranță că te-ai vaccinat. Am avut caz de 50 de ani care a decedat de Covid și caz de 70 de ani cu hipertensiune și diabet care a plecat pe picioarele lui, nevaccinat. Este o excepție care confirmă regula”, a mai declarat Lucian Blăguțiu.
“Una e să gestionezi un focar și alta e să ai spitalele colmatate”
Cât timp populaţia nevaccinată va depăşi 10-15%, vor putea putea exista valuri. Însă ar fi o mare diferenţă între a avea doar focare de COVID şi a avea spitalele pline, cum este acum în România.
“Câtă vreme vor fi nevaccinați într-o proporție mai mare de 10-15%, așa va fi, vom avea valuri. Dacă avem o parte din populație imunizată, virusul atacă populația neimunizată și vom putea avea focare. Inclusiv într-o țară, putem avea focare.
Dar una e să gestionezi un focar și alta e să ai spitalele colmatate. Asta se și admite. Există populație care nu vrea să se vaccineze, vom avea focare. Dar va fi diferit, mai ușor de gestionat”, a mai precizat şeful DSP Sibiu.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





