Producătorul Tuborg vede creştere cu 8% a vânzărilor de bere în 2010
Compania United Romanian Breweries Bereprod (URBB), producătorul mărcii Tuborg, estimează o creştere a vânzărilor de bere de 8% în 2010, în timp ce vânzările de anul trecut s-au situat la nivelul anului 2008.
URBB a avut anul trecut şi o cifră de afaceri similară cu cea din 2008 şi estimează pentru 2010 o creştere de 20% faţă de anul trecut.
“În urma acestor rezultate, consemnate în perioada ianuarie – decembrie 2009, compania URBB a atins o cotă de piaţă de
Compania United Romanian Breweries Bereprod (URBB), producătorul mărcii Tuborg, estimează o creştere a vânzărilor de bere de 8% în 2010, în timp ce vânzările de anul trecut s-au situat la nivelul anului 2008.
URBB a avut anul trecut şi o cifră de afaceri similară cu cea din 2008 şi estimează pentru 2010 o creştere de 20% faţă de anul trecut.
“În urma acestor rezultate, consemnate în perioada ianuarie – decembrie 2009, compania URBB a atins o cotă de piaţă de 9,5%, în creştere faţă de 2008 cu 15% în volum. Din punct de vedere valoric, cota de piaţă a companiei în 2009 este de 11,1%”, se arată într-un comunicat al companiei.
Totodată, volumul vânzărilor de băuturi necarbonatate Granini a avut anul trecut o creştere în volum de 50% faţă de 2008. Pentru 2010, URBB estimează o creştere de 25% a vânzărilor de băuturi răcoritoare.
Investiţii de 6 milioane de euro
Compania susţine că va continua investiţiile şi în 2010, urmând să direcţioneze 6 milioane de euro în dezvoltarea şi modernizarea liniilor de îmbuteliere, logistică şi materiale anexe.
URBB, cu acţionariat israelian, deţine o fabrică de îmbuteliere a berii şi băuturilor răcoritoare în oraşul Pantelimon din judeţul Ilfov. Portofoliul companiei include mărcile de bere Skol, Tuborg, Holsten şi Carlsberg, băuturile necarbonatate Granini şi băuturile răcoritoare carbogazoase Orangina.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





