Cu mai puțin de trei decenii în urmă, orașele chineze vuiau de zgomotul motoretelor, pietonii se fereau grăbiți din calea bicicletelor și a atelajelor, iar trecerea unui autoturism era însoțită de priviri  înverșunate. Astăzi, șoselele sunt pline până la refuz de autovehicule, multe dintre ele făcându-i chiar și pe occidentali să fluiere în semn de admirație.  Această „revoluţie rutieră“ a fost însoțită, cum altfel, de una industrială. Iar producătorii auto nu puteau rata o asemenea oportunitate. Organizată din doi în doi ani, în alternanță cu expoziția de la Beijing, AutoShanghai a crescut odată cu piața.

„Îmi amintesc vremurile când lucram pentru Volkswagen în zona Asia-Pacific. Pe atunci, nici nu îndrăzneam să credem că piața chineză ar putea deveni la fel de mare ca cea din Germania, de exemplu. Trei milioane de mașini vândute era o utopie. Acum se vând aici 14 milioane de autoturisme și încă vreo patru milioane de vehicule comerciale“, a declarat, la AutoShanghai, Stefan Jacoby, actualul șef al Volvo, companie europeană deținută de gigantul chinez Geely. Mărturia acestuia  explică limpede de ce toată industria auto mondială se grăbește să prindă trenul instalării în China. Iar 2011 ar putea fi ultima șansă de a se urca în Shanghai Express,  fără teama că ar putea fi opriți la capătul peronului. Fiindcă piața virgină de acum 20 de ani a început deja să se umple.
Altfel de expoziție
La prima vedere, expoziția de la Shanghai este o clonă îndopată cu steroizi a marilor saloane din SUA și Europa. Numai că, privind datele cu care se mândresc organizatorii, este imposibil să nu observi că, deși afluxul vizitatorilor se află încă sub nivelul celor cinci mari motor-show-uri mondiale, numărul companiilor participante este de-a dreptul astronomic, 1.498, și nu este depășit decât de cel de la expoziția-soră de la Beijing. Asta arată că, în timp ce în Occident expozanții vin doar pentru a-și etala cele mai noi creații, în China vin pentru a pune la punct noi colaborări și afaceri. „Este adevărat că piața chineză și-a încetinit creșterea în acest an. Analiștii spun că nu mai poate avansa cu mai mult de 10-15%. Numai că, vorbim de o creștere cu 10% a unei piețe de aproape 18 milioane de vehicule. Ceea ce ar însemna 19,8 milioane de mașini vândute în 2011“, explică Richard ­Johnson, managing-editor la AutomotiveNews, de ce este importantă piața chineză pentru industria auto. 
Vedete la stand
Vizitatorii de la AutoShanghai 2011 au avut deja posibilitatea de a vedea câteva premiere extrem de interesante. Printre ele, Audi Q3,  noul Beetle de la VW, BMW M5 Concept, Kia Rio Sedan, Citroën DS5, Peugeot SXC, Mercedes Clasa A, Subaru XV Concept sau Volvo Universe Concept. Multe dintre acestea au fost prezentate de lideri ai unor mari companii, precum Martin Winterkorn de la VW, Akio Toyoda de la Toyota sau liderul alianței Renault-Nissan, Carlos Ghosn. În acest timp, la New York Motor Show, noile produse au fost prezentate, în marea lor majoritate, de șefi de rang doi sau directori regionali. Ceea ce ne spune că Express-ul de Shanghai are o destinație mai promițătoare decât Amtrack-ul de New York.
Nimeni nu vrea să piardă în China și toți vor să joace un rol important. Vorbim despre cea mai mare piață din lume.
Johan Willems, GM Intl. Operations – China
A trecut vremea când expozițiile auto din SUA și Europa dominau. Ca și ideea că piețele mature vor continua să asigure creșterea.
Paul A. Eisenstein, publisher, TheDetroitBureau