A fost atinsă prima treaptă de avertizare la stația hidrometrică de la Cernavodă. Avertisment de la Apele Române

Potrivit informațiilor oferite de Administrația Națională „Apele Române”, treapta I înseamnă o monitorizare mai atentă a evoluției nivelurilor pe Dunăre și în bazinul de aspirație al centralei de la Cernavodă.

„La stația hidrometrică de la Cernavodă a fost atinsă prima treaptă de avertizare (de restricții) și mai sunt 0,77 cm până la atingerea treptei II. Treapta I înseamnă o monitorizare mai atentă a evoluției nivelurilor pe Dunăre și în bazinul de aspirație al centralei de la Cernavodă, în perioada următoare”, a anunțat Apele Române, într-un comunicat.

Trebuie menționat că centrala nucleară de la Cernavodă produce în momentul de față aproximativ 18% din energia electrică din România, conform datelor oficiale ale distribuitorului Transelectrica.

De asemenea, prognoza emisă de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creştere și va ajunge în jurul valorii de 2.000 mc/s în data de 8 august.

În total, 779 de localităţi sunt alimentate restricţionat la nivel naţional din cauza secetei, arată informațiile transmise de Administrația Națională „Apele Române”.

„În special în zona oraşelor mici şi a satelor din Moldova continuă fenomenul de secetă. Cele mai afectate judeţe sunt: Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Suceava, Neamţ, Bacău şi Vrancea. Aici, apa este asigurată fie din sursa de apă de suprafaţă, fie din subteran”, au explicat specialiștii.

În plină secetă, Apele Române anunță că rezerva de apă a României e în scădere

Rezerva de apă a României este în scădere, dar suficientă pentru toți beneficiarii care se alimentează centralizat din sursa de apă de suprafață, a transmis anterior Administrația Națională Apele Române (ANAR).

Conform ANAR, în principalele 40 de lacuri din România, este disponibil un volum de apă de 3,35 miliarde de mc de apă, iar coeficientul de umplere este de 77,36%, în scădere față de perioada anterioară.

Totuși, specialiștii estimează că, la sfârșitul lunii iulie, în cele 40 principale lacuri de acumulare cu rol important în alimentarea cu apă pentru populație, industrii și producția de energie electrică pentru Sistemul Energetic Național se va menține un coeficient de umplere de peste 70%.

„Având în vedere prognoza emisă de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) cu privire la evoluția debitelor Dunării și a râurilor interioare pentru luna iulie, debitele Dunării în secțiunea Baziaș vor ajunge până la valoarea de 2150 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii iulie (5350 mc/s) și cu un aport scăzut al debitele afluente medii lunare în lacurile interioare ale României.

Pe tot sectorul din aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în scădere”, transmit reprezentanții Apelor Române.