Primul termen a fost finalul anului 2010. Apoi, cândva în martie. După care luna mai. Acum au decis că nu au posibilitatea să cumpere. Dacă am vrea să fim răutăcioși, așa am putea prezenta amânările solicitate de OTE pentru prezentarea unei oferte pentru pachetul de 46% din Romtelecom, scos la vânzare de autorități. Dar toți analiștii din piață arată cu degetul către reprezentanții statului, care par să trateze acest subiect cu stângăcie.
Toate discuțiile din jurul acestor negocieri sunt alimentate și de faptul că cei care fac declarații pe această temă se cam contrazic. Ba că OTE are drept de preemțiune și nu se poate face nimic înainte de primirea unei poziții oficiale de la ei, ba că de fapt statul era obligat să iasă pe bursă, dar a așteptat prea mult, ba că o eventuală listare nu se poate face decât cu pachete succesive de 7,5%.
Și cum contractul de privatizare nu este public, este greu de spus cine are, într-adevăr, dreptate. Cert este că felul în care a fost negociat contractul semnat în anul 1998 este acum criticat de mai mulți specialiști în piață, mai ales că pe masă este acum și exemplul Greciei, care a avut altă poziție la negocierile cu Deutsche Telekom, în anul 2008.
„Nu știu ce prevedea contractul de privatizare“, spune Doru Lionăchescu, președintele Capital Partners, referindu-se la vânzarea Romtelecom. „S-ar putea să fie o eroare de negociere. Trebuia ca OTE să aibă obligația să cumpere, deci, cu alte cuvinte, cum se spune în termeni tehnici, statul să aibă un put-option, ca în orice moment, în orice formulă de preț, să-i oblige să cumpere. Dovadă mutarea de săptămâna trecută a guvernului grec, care a solicitat Deutsche Telekom să cumpere 10% din OTE, adică statul și-a exercitat opțiunea.
Dacă contractul de privatizare nu a prevăzut asta e o eroare, adică nu s-a negociat cum trebuie”, spune Lionăchescu. Și cum oficialii ministerului nu au vorbit decât despre un drept de preemțiune, am putea spune că opțiunea nu există. Pe de altă parte, într-un interviu acordat revistei Capital, ministrul declară că nu poate spune dacă există sau nu un put-option în contract, acesta fiind acum analizat cu atenție de consilierii ministrului. De ce abia acum?
„Contractul a mai fost studiat, dar acum avem scrisoarea oficială a OTE și vrem să știm exact care sunt pașii pe care îi facem mai departe“, spune Valerian Vreme, ministrul comunicațiilor.
Listarea, singura opțiune reală
Una peste alta, toate eforturile trebuie să se îndrepte acum spre listarea companiei la bursă. „Realist vorbind, nu cred că vor putea aduce altfel un investitor minoritar la Romtelecom, așa că singura soluție plauzibilă rămâne bursa, pentru că nimeni nu vrea să intre cu 45% în companie“, spune Doru Lionăchescu. Cum însă înaintea listării va avea loc fuziunea dintre Romtelecom și Cosmote, listarea nu va putea avea loc înainte de 2012.
„Statul trebuie să-și ia în serios calitatea de acționar al Romtelecom, să-și angajeze consultanți care să analizeze în ce măsură este în interesul statului român să facă fuziunea asta, că poate nu e“, spune Lionăchescu.
Iar deputatul Varujan Pambuccian consideră că ministerul ar trebui să grăbească procesul de listare la bursă a pachetului de acțiuni, pentru că piața de telecomunicații nu va cunoaște un moment mai bun în următorii ani. „Acesta este momentul oportun pentru vânzarea acțiunilor statului la Romtelecom”, a declarat, pentru Capital, Varujan Pambuccian.
Citește și Valerian Vreme: "Nu sunt intimidat de OTE"