MIPE și Ministerul Educației lansează programul „Primul student din familie”

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin intermediul Autorității de Management pentru Programul Educație și Ocupare (PEO), în colaborare cu Ministerul Educației, inițiază apelurile pentru programul „Primul student din familie”.

Aceste apeluri de tip competitiv vizează finanțarea proiectelor care au ca obiectiv crearea unui mediu propice pentru accesul egal la învățământul universitar de calitate pentru toți tinerii, indiferent de contextul socio-economic din care provin, fără nicio formă de discriminare. În plus, aceste proiecte sunt menite să ofere suport pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar în mediul universitar, a transmis MIPE într-un comunicat de presă.

 Cine poate depune proiectele?

Potrivit sursei citate, proiectele din cadrul apelurilor PEO pot fi depuse de:

  • instituții de învățământ superior de stat și particulare;
  • unități de învățământ preuniversitar de stat, în parteneriat cu instituții de învățământ superior de stat și particulare.

Cererile de finanțare pot fi depuse în sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+, în intervalul 28 martie 2024 – 31 mai 2024.

Tineri, studenti
Tineri studenți / SURSA FOTO: Dreamstime

Valoarea sprijinului finanțat din fonduri europene

Din resursele europene, se va acorda un sprijin financiar lunar de 300 de lei elevilor din clasele a XI-a, a XII-a și a XIII-a, pentru o perioadă cuprinsă între minim 12 luni și maxim 21 luni.

De asemenea, pentru studenți, se vor acorda subvenții în valoare de 330 de lei pe lună, pe o perioadă de minim 12 luni și maxim 24 luni. MIPE precizează însă că subvențiile destinate elevilor și studenților nu vor fi plătite în timpul vacanței de vară.

Subvențiile vor fi oferite elevilor și studenților care fac parte din grupul țintă al proiectelor depuse de instituțiile de învățământ. Aceste proiecte urmează să fie finanțate în cadrul apelului respectiv.

Potrivit comunicatului, modalitatea de acordare a subvențiilor va fi stabilită de fiecare instituție de învățământ în parte.

Bugetul total alocat apelurilor de proiecte este de 50 de milioane de euro

Bugetul total alocat apelurilor de proiecte este de 50.000.000 euro. Acesta va fi repartizat la nivelul a două categorii de regiuni:

  • pentru regiunile mai puțin dezvoltate (Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Vest, Vest și Centru), suma totală disponibilă este de 44.970.414,50 euro, din care contribuția UE este de 38.224.849,78 euro (corespunzând unei contribuții UE de 85%), iar contribuția națională este 6.745.564,72 euro (corespunzând unei contribuții naționale de 15%);
  • pentru regiunea dezvoltată (București-Ilfov), suma totală disponibilă este de 5.029.585,5 euro, din care contribuția UE este de 2.011.834,20 euro (corespunzând unei contribuții UE de 40%), iar contribuția națională este de 3.017.751,30 euro (corespunzând unei contribuții naționale de 60%).

Programul „Primul student din familie” este integrat în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Universitar (PNRAU). Acesta este reglementat de Legea învățământului superior nr. 199/2023. Programul este finanțat prin intermediul unui apel competitiv de proiecte inclus în Programul Educație și Ocupare pentru perioada 2021 – 2027, precum și din bugetul de stat.