Benzile unice vor fi reintroduse însă după încheierea cursurilor școlare, precizează Primăria Capitalei, potrivit europafm.ro.

”Urmare a testului realizat în această dimineață au fost identificate punctele nevralgice ale benzii unice pentru circulația transportului public, iar proiectul va fi implementat imediat după încheierea cursurilor școlare.  Până atunci se va circula fără restricții, ca și până acum, pe tronsonul Băneasa – Piața Charles de Gaulle”, se precizează într-un comunicat.

Primaria Municipiului Bucuresti, prin directiile de specialitate, a inceput implementarea proiectului privind crearea de noi benzi unice destinate transportului in comun. In acest sens, specialistii din cadrul Municipalitatii si reprezentantii RATB au stabilit noile artere care vor avea benzi unice pentru transportul public, se arata intr-un comunicat publicat pe site-ul PMB saptamana trecuta.

Astfel, au inceput lucrarile de realizare a benzilor unice (marcaje si montare stalpisori de delimitare) pe soseaua Bucuresti-Ploiesti, in sensul spre centru. Primarul General, Gabriela Firea, a solicitat in mod expres reprezentantilor Administratiei Strazilor ca lucrarile de marcare a benzilor unice sa se realizeze de acum inainte numai pe timp de noapte, pentru a nu afecta traficul rutier.

Lucrarile de infiintare a benzilor unice vor continua pe urmatoarele artere:

–         sos. Kiseleff pana la Arcul de Triumf (pe ambele sensuri)

–         bd. Constantin Prezan (pe ambele sensuri)

–         Calea Dorobanti – intre Piata Dorobanti si bd. Dacia (pe ambele sensuri)

–         Calea Dorobanti (sensul spre centru) intre bd. Dacia si Piata Lahovari

–         Str. George Enescu – intre Piata Lahovari si bd. Magheru

–         Bd. Magheru (sens spre periferie) intre C.A. Rosetti si Piata Romana

 

–          Bd. Magheru (sens spre centru) intre Piata Romana si str. George Enescu

 Reamintim ca in acest moment, in Capitala, exista benzi de circulatie destinate transportului public pe urmatoarele artere:

– B-dul Mihail Kogalniceanu – b-dul Regina Elisabeta, 

– Splaiul Independentei, portiunile dintre sos. Cotroceni si bd.Eroilor si din dreptul Centrului Istoric, 

– B-dul Unirii, intre Piata Unirii si Piata Alba Iulia,

– Calea  Dorobanti, intre b-dul Dacia si Sos. Stefan cel Mare,

– B-dul Dacia, intre calea Dorobanti si Str. Icoanei,

– Calea Grivitei, intre Piata Mures si str. Caraiman, pe sensul Gara    de Nord, 

– B-dul Maresal Constantin Prezan, intre Piata Arcul de Triumf si     piata Charles de Gaulle.