Prima surpriză majoră la EURO 2020. Campioana mondială Franţa, egal cu Ungaria după un meci nebun

Prima surpriză majoră la EURO 2020. Campioana mondială Franţa, egal cu Ungaria după un meci nebun
Publicat de Claudiu Popa la 19 iunie 2021, 19:15

Prima surpriză majoră la EURO 2020 a avut loc sâmbătă, 19 iunie, când campioana mondială Franţa a reușit doar un biet egal cu Ungaria după un meci nebun încheiat 1-1.

Ungaria a produs o mare surpriză sâmbătă, prin egalul reuşit în faţa reprezentativei Franţei, campioana mondială en titre, 1-1 (1-0). Partida a avut loc pe stadionul Puskas Arena din Budapesta, pentru Grupa F a turneului final EURO 2020.

Franța a dezamăgit

Franţa a dezamăgit într-un meci în care era mare favorită dar a avut o evoluţie neinspirată, mai ales în faţa porţii, în faţa unei echipe harnice, care s-a apărat supraaglomerat, ca şi în meciul cu Portugalia, încercând raiduri pe contraatac, unul dintre ele reuşit în finalul primei reprize, când a marcat Attila Fiola (45+2). Antoine Griezmann a marcat golul echipei antrenate de Didier Deschamps (66), prea puţin pentru o echipă considerată cea mai bună din turneu.

„Les Bleus” au avut controlul încă de la începutul jocului şi şi-au creat prima ocazie bună în min. 14, dar şutul lui Benzema, de la 18 metri, a fost respins de portar. Mbappe a ratat şi el, trimiţând cu capul puţin alături (17), la centrarea lui Digne. Atacantul lui PSG a fost din nou imprecis câteva minute mai târziu (21), la centrarea lui Benzema.

Ungaria a dat lovitura în prelungirile primei reprize, prin fundaşul stânga Attila Fiola (45+2). Jucătorul care a debutat într-un meci contra României a pătruns nestingherit pe flancul stâng, profitând de neatenţia lui Pavard şi a trimis un şut la colţ, care l-a surprins pe Lloris.

Franţa a primit primul său gol după 528 de minute în toate competiţiile

Francezii au apărut în repriza secundă mai atenţi şi mai concentraţi, căutând golul egalării. Le-a lipsit în continuare inspiraţia, atât la construcţie, cât şi la finalizare.

Vicecampioana europeană a reuşit egalarea în min. 66, după o serie de erori ale defensivei maghiare: Attila Szalai a lăsat s cadă o minge lungă, Mbappe a reuşit să câştige duelul şi a centrat în faţa porţii, Orban a respins, dar nu a făcut altceva decât să îi aşeze mai bine mingea lui Griezmann, care a egalat cu un şut din 7 metri.

Pentru atacantul Barcelonei a fost al 38-lea gol la naţională şi al şaptelea la EURO, fiind devansat în ierarhia all-time a marcatorilor de Cristiano Ronaldo (11 goluri) şi Michel Platini (9).

Franţa are patru patru victorii în ultimele sale şapte partide în grupele EURO, dar de fiecare dată nu a reuşit să câştige meciul din 19 iunie.

Franţa nu a reuşit să confirme evoluţia bună din meciul cu Germania (1-0), în care deşi a fost dominată a etalat un fotbal de nivel înalt. Ungaria a obţinut primul său punct în turneu şi rămâne în cărţi pentru faza următoare, după eşecul la scor de forfait suferit în faţa Portugaliei (0-3), în ciuda unui joc bun, informează Agerpres.

Sâmbătă va avea loc şi celălalt meci al grupei, Germania – Portugalia.

Informații articol
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.